Nelu Varga îşi continuă planul la CFR Cluj, care a trecut de perioada dificilă din urmă cu câţiva ani, iar acum încasează sume importante din Europa. În acest sezon, Marius Şumudică e responsabil pentru banii veniţi dinspre UEFA, iar campioana şi-a asigurat, deja, primele venituri.
CFR Cluj a început sezonul european din primul tur preliminar Champions League. După victoria cu 3-1 la Cluj, campioana a avut emoţii uriaşe în Bosnia, cu Banja Luka, după ce a fost condusă cu 2-0. Chipciu a adus calificarea cu un gol superb, iar reuşita a asigurat peste jumătate de milion de euro, dintr-un foc.
1 milion de euro, la îndemâna campionilor. CFR Cluj începe să strângă bani
CFR Cluj a obţinut primii bani europeni în acest sezon. Pentru calificarea din primul tur al Ligii Campionilor, echipa din Gruia şi-a asigurat 660.000 de euro!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar veştile bune continuă. Următorul obstacol spre grupe se numeşte Lincoln Red Imps, o echipă care are în componenţă şi fotbalişti semi-profesionişti. În cazul în care CFR Cluj se califică din turul secund, atunci mai încasează 480.000 de euro şi ajunge la peste un milion de euro, sumă obţinută după meciuri cu echipe modeste.
Marius Şumudică şi-a făcut calculele în avans şi a aflat ce înseamnă un parcurs european mai lung: "Am fost angajat la club pentru a face bani. Vreau să fac bani, să ajut bugetul clubului. Iei campionatul, pentru a lua drepturile de televiziune... Apoi vânzarea de jucători. Dacă ne-am califica mai departe în Champions League, în turul 3 preliminar, în conturile clubului ar intra peste 3 milioane de euro, pentru că am fi calificaţi direct în grupele Conference League", a susţinut antrenorul.
Grupele Champions League, adevărata miză pentru CFR Cluj
Noul antrenor din Gruia a recunoscut că ar fi un eşec dacă echipa s-ar califica doar în grupele Conference League, acolo unde FCSB, Universitatea Craiova şi Sepsi pornesc din tururile preliminare.
CFR Cluj ţinteşte suma de 15 milioane de euro, care ar veni odată cu o calificare istorică în Champions League. Din acel moment, orice rezultat pozitiv ar fi un bonus, în condiţiile în care victoria e recompensată de UEFA cu 2.7 milioane de euro, iar remiza cu 900.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius sumudica, cfr cluj champions league, cfr cluj bani uefa