River Plate - Boca Juniors, finala Copei Libertadores a trezit un interes deosebit. Numeroase vedete din LaLiga, dar şi din alte campionate europene s-au aflat în tribune, între care Lionel Messi, Diego Simeone, Santiago Solari, Antoine Griezmann, James Rodriguez, Paulo Dybala, Giorgio Chiellini şi Mauro Icardi.
Gazetta dello Sport anunţă că ultimul din lista menţionată mai sus a trezit nemulţumiri în rândul oficialilor lui Inter Milano. Nu se ştie exact dacă gruparea milaneză i-a permis lui Icardi să se deplaseze la Madrid sau nu, dar cert este că sosirea sa pe Bernabeu la finala Copei Libertadores i-a deranjat pe mai marii clubului de pe Giuseppe Meazza.
Spaniolii susţin că Icardi nu a făcut o vizită obişnuită. Ar fi negociat trecerea la Real Madrid, mai ales că a venit insoţit de cea care-i este agent şi soţie, Wanda Nara. Iar lucrurile par să se lege. Nici Florentino Perez nu a făcut deplasarea la Huesca, întărind astfel zvonurile negocierilor cu Icardi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ar fi fost totuşi vorba despre o discuţie de principiu, nu de o negociere propriu-zisă. Perez a dorit să ştie disponibilitatea argentinianului de a deveni ”blanco” din vară. Preşedintele blanco este dispus să ofere 120 de milioane de euro pentru Mauro Icardi şi un salariu anual de 11 milioane de euro.
El îl va înlocui în atacul echipei spaniole pe Karim Benzema, aflat probabil la ultimul său sezon pe Santiago Bernabeu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, florentino perez, mauro icardi, inter milano, transferuri