Pentru 123credit.ro anul 2023 a fost anul expansiunii accelerate, pe lângă extinderea reţelei de brokeri de credite la peste 120 de specialişti la nivel naţional, inaugurând şi primele patru birouri fizice, în Bucureşti, Cluj şi Oradea.
Sistemul 123Credit facilitează aplicarea şi obţinerea unui credit, punând la dispoziţia publicului o platformă uşor de utilizat, care adună într-un singur loc toate ofertele de credit şi unde clienţii pot selecta creditul dorit, compara şi aplica direct online pentru oferta de finanţare potrivită pentru profilul şi nevoile lor.
Birourile 123Credit sunt organizate sub forma unor hub-uri de credite unde, după experienţa avută în mediul digital, clienţii îşi continuă procesul de obţinere a creditului sub asistenţa şi îndrumarea unui broker de credite dedicat.
Şi în 2024 expansiunea accelerată este prima prioritate la 123Credit, iar primul pas în direcţia aceasta a fost deschiderea celui de-al cincilea birou, în Timişoara.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Odată cu deschiderea biroului din Timişoara, echipei i s-a alăturat şi Ciprian Coacă, care vine cu o experienţă de 20 de ani în industria financiar bancară, el urmând să dezvolte şi să coordoneze dezvoltarea echipei de specialişti în creditare 123credit.ro în zona Timiş.
“O consultanţă financiar bancară de succes nu se bazează doar pe expertiză şi cunoştinţe financiare solide, ci şi pe empatie şi abilitatea de a înţelege nevoile şi preocupările fiecărui client. În ducerea la îndeplinire a rolului meu, este esenţial să ofer mai mult decât sfaturi, este nevoie să inspir şi să motivez, să arăt către un viitor mai bun şi să înlesnesc calea către el. Această misiune necesită perseverenţă şi o atitudine pozitivă, deoarece fiecare obstacol întâlnit în cale poate fi transformat într-o oportunitate de creştere şi dezvoltare. Cu fiecare client şi fiecare situaţie, este important să fie puse în aplicare aceste principii şi lucrez cu plăcere pentru a mă asigura că fiecare persoană cu care intru in contact are toate resursele şi informaţiile necesare în a lua cele mai bune decizii financiare pentru viitorul său.” Ciprian Coacă, Director Dezvoltare Regiune Vest
Din perspectiva evoluţiei pieţei creditelor în 2024, analiza 123credit.ro estimează o creştere între 10% şi 15% faţă de 2023, în acelaşi timp păstrându-se proporţia de distribuţie a intermedierii financiare la nivel naţional, unde primele 6 poziţii sunt ocupate de Bucureşti/ Ilfov, Cluj, Timis, Iasi, Constanţa şi Braşov, acestea totalizând peste 60% din creditele ipotecare acordate populaţiei.
“Timişoara se află în topul oraşelor din România cu cel mai ridicat nivel al intermedierii financiare, în 2023 ocupând poziţia a 3-a după Bucureşti şi la foarte mică distanţă de Cluj-Napoca.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Astfel, după deschiderea în 2023 a hub-urilor 123credit.ro din Bucureşti şi Cluj-Napoca, inaugurarea hub-ului din Timişoara era următorul pas natural de dezvoltare.
Şi cum pentru succesul unui proiect este nevoie de implicarea unor oameni de valoare, Ciprian Coacă a preluat poziţia de Director Dezvoltare Zona Vest, experienţa lui de peste 20 ani în piaţa financiar-bancară fiind garanţia construcţiei unei echipe competitive care să asigure servicii de asistenţă în intermedierea de credite la cel mai înalt nivel.” Sebastian Piu, Co-fondator şi Managing Partner al 123credit.ro
Mixul dintre online şi offline pe care 123credit.ro l-a inaugurat în România prin lansarea platformei de credite, a deschis drumul către un nou tip de experienţă a clienţilor în căutarea de credite, aducând în prezent modul în care se face intermedierea financiară, oricine având la un click distanţă informaţii detaliate despre împrumuturile pe care le caută şi tot cu un click se pot conecta cu cei mai buni specialişti de credite din zona în care se află.
“Prin inaugurarea HUB-ului de la Timişoara nu bifăm doar un oraş nou pe listă, ci marcăm un punct deosebit de important în extinderea reţelei 123credit.ro. Ne mândrim să îl avem ca partener de dezvoltare în regiune pe Ciprian, nu doar pentru experienţa lui valoroasă în domeniul bancar şi în management, dar mai ales pentru calităţile lui umane şi pentru valoarea dovedită pe care o aduce în orice proiect se implică. Echipa de specialişti pe care o formează va asigura cel mai înalt standard de servicii oferite clienţilor, ajutaţi de instrumente digitale de ultima generaţie pe care platforma 123credit.ro le dezvoltă şi pune la dispoziţie.” Ionuţ Verzea, Director General al reţelei de brokeri 123Credit.
Articol susţinut de 123Credit