Robert Lewandowski încheie 2019 in postura de cel mai bun marcator din lume, in fotbalul de elită.
Poate că Leo Messi a pus mâna pe cel de-al 6-lea Balon de Aur din carieră, dar Robert Lewandowski are toate motivele să fie fericit la final de 2019.
Robert Lewandowski, cel mai bun marcator din 2019
Polonezul nu mai poate fi depăşit de nimeni! Are 54 de goluri în 58 de meciuri în acest an calendaristic, începând cu data de 1 ianuarie. Este cel mai bun marcator din fotbalul de elită!
Atacantul lui Bayern Munchen a fost de multe ori printre cei mai buni marcatori ai anului, dar niciodată nu a reuşit să încheie un an în postura de cel mai bun marcator. De regulă, această distincţie le-a revenit rivalilor Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo, cu excepţia anilor 2009 (când s-a impus Edin Dzeko) şi 2017 (când a câştigat Harry Kane).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Messi încheie 2019 pe locul 2 cu 50 de goluri în 58 de meciuri, în timp ce noul star al fotbalului mondial, Kylian Mbappe Lotin este al treilea cu 44 de reuşite în 49 de meciuri. Teoretic, Mbappe poate pierde acest loc în detrimentul lui Raheem Sterling, care a marcat de 41 de ori şi care mai are de disputat două meciuri până la finalul anului. Din afara Europei, se remarcă prezenţa în Top 5 a israelianului Eran Zahavi, care evoluează în China, la Guangzhou R&F. Acesta are 40 de goluri la nivel de echipă de club şi echipa naţională. Cristiano Ronaldo este abia al 6-lea cu 39 de reuşite, în timp ce starul lui Rangers, Alfredo Morelos se clasează pe poziţia a 7-a.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: robert lewandowski