Întrunită luni, 25 noiembrie, Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal a decis să îl propună pe Mirel Rădoi pentru postul de selecţioner al echipei naţionale. Fostul tehnician de la Under 21 va debuta contra Islandei, în barajul de calificare pentru Euro 2020.
Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecţioner al reprezentativei României, Mirel Rădoi, a fost acceptată de Comitetul Executiv al FRF, în cadrul şedinţei de marţi, 26 noiembrie.
Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua Bucureşti, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 şi 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.
3 antrenori TARI sub comanda cărora a evoluat Mirel Rădoi, viitorul selecţioner al României
În cariera sa, Mirel Rădoi a avut oportunitatea să lucreze cu nume importante din antrenoratul românesc sau internaţional. Iată-i mai jos pe cei mai tari 5 dintre ei:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
1. Cosmin Olăroiu
Nu de puţine ori, Mirel Rădoi a mărturisit că Olăroiu este mentorul său în fotbal şi mai ales în antrenorat. Nici că-şi putea găsi unul mai bun. Omul care a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA face ravagii acum în China, probabil cel mai puternic campionat din Asia. Formaţia sa este neînvinsă din iulie şi, în prezent, este cea mai în formă echipă din campionat.
Dar nu acest detaliu este definitoriu pentru cariera lui Cosmin Olăroiu. În vara lui 2006, Oli a devenit campionul României cu Steaua, iar în toamnă a dus echipa în grupele UEFA Champions League, unde roş-albaştrii s-au luptat cu Dinamo Kiev, Real Madrid şi Olympique Lyon. O victorie superbă obţinută la Kiev, scor 4-1, a ajutat Steaua să încheie pe locul 3 în grupă şi să se califice în primăvara Cupei UEFA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În ultimul deceniu, Olăroiu a deveni unul din cei mai titraţi antrenori din zona arabă, cu nu mai puţin de 14 trofee cucerite ca antrenor la Al Hilal, Al Sadd, Al Ain şi Al Ahli. În plus, în 2015 a condus naţionala Arabiei Saudite la Cupa Asiei. Rădoi caută să-i calce pe urme şi a recunoscut că Oli este o adevărată inspiraţie pentru el. De altfel, Mirel a evoluat cele mai multe meciuri din cariera sa sub comanda lui Cosmin Olăroiu: 55. Influenţa tehnicianului de la Jiangsu se simte chiar şi în filosofia de joc a viitorului selecţioner.
2. Eric Gerets
Belgianul în vârstă de 65 de ani este unul dintre cei mai tari antrenori cu care a lucrat Rădoi. E de ajuns să amintim faptul că Gerets este alături de Mourinho, Ancelotti, Trapattoni, Ivic şi Ernst Happel unul dintre cei 6 antrenori care a câştigat un titlu de campion, în cel puţin patru campionate puternice.
Fost mare jucător al Belgiei, echipier al echipelor AC Milan sau PSV Eindhoven, Eric Gerets a antrenat in cariera sa cluburi importante ca PSV, Galatasaray, Marseille, Brugge sau Kaiserslautern. A câştigat titluri în Belgia, Olanda, Turcia şi Arabia Saudită, ultimul chiar la Al Hilal cu Mirel Rădoi in echipă.
3. Quique Sanchez Flores
Actualul antrenor de la Watford i-a fost antrenor lui Mirel Rădoi la Al Ain. I-a dat încredere şi responsabilitate, ba chiar l-a lăudat cu fiecare prilej pe care l-a avut.
Flores, un fost internaţional spaniol cu 63 de meciuri pentru Real Madrid a antrenat echipe grele în cariera sa, printre care Benfica, Valencia, Atletico Madrid, Watford sau Espanyol. Cu Atletico Madrid a câştigat UEFA Europa League, iar la Al Ain, cu Rădoi alături a cucerit Cupa Preşedintelui.
Afla mai multe despre: mirel rădoi, echipa naţională, eric gerets, cosmin olăroiu, quique sanchez flores