You are here:

40 de milioane de euro puse la bătaie la Roland Garros! Pentru ce pot se luptă Simona Halep în acest an

40 de milioane de euro puse la bătaie la Roland Garros! Pentru ce pot se luptă Simona Halep în acest an

Tenis

Comentarii

Turneul de la Roland Garros oferă în acest an participanţilor premii totale de 39,2 milioane de euro, în creştere cu opt la sută faţă de 2017, devenind competiţia de Grand Slam cu cele mai mari recompense în 2018, peste Australian Open şi Wimbledon, informează Reuters.

De obicei, organizatorii francezi ofereau cele mai mici premii în comparaţie cu celelalte turnee de Grand Slam, însă în acest an probabil doar US Open va avea recompense mai mari, neanunţate încă.

Mulţi ani pe primul loc la capitolul premii, turneul de a Wimbledon, cel mai vechi din istorie, şi-a cedat poziţia în 2015, în favoarea US Open, apoi anunţatul Brexit din 2016, care a dus la devalorizarea lirei sterline, a produs o pierdere de aproximativ 12 la sută din valoarea premilor, în raport cu cele de la Flushing Meadows, exprimate în dolari americani.

În acest an, Australian Open a oferit premii totale de 35,6 milioane de euro, iar turneul de la Wimbledon va acorda recompense de 34 de milioane de lire sterline - 38,8 milioane de euro.

La această ediţie a French Open, creşterea premilor îi vizează în special pe jucătorii care pierd în primul tur, care vor primi câte 40.000 de euro, în creştere cu 14,3 la sută, faţă de 2017. Pentru câştigători, creşterea este de sub cinci la sută, la 2,2 milioane de euro, sumă cu care competiţia de al Roland Garros nu mai este în frunte. Învingătorii de la Australian Open au primit câte 2,6 milioane de euro.

Însă organizatorii French Open anunţă o diminuare a creşterilor premiilor în următorii ani, din cauza investiţiilor masive necesare în modernizarea bazei sportive de la Porte d'Auteuil, prognozate la 400 milioane de euro. Infrastructura de la Paris este veche, depăşită şi cea mai mică din punct de vedere al capacităţii, faţă de competitoarele de la Melbourne, Londra şi New York.

"Avem povara datoriilor, aşa că nu vom putea să contiunuăm creşterea premiilor în ritmul anilor precedenţi", a precizat Bernard Giudicelli, şeful Federaţiei Franceze de Tenis (FFT).

Valoarea premiilor pentru fiecare tur, la simplu masculin şi feminin, la Roland Garros, este următoarea:

  • Turul I - 40.000 de euro;
  • Turul al II-lea - 79.000;
  • Turul al III-lea - 130.000;
  • Optimile de finală - 222.000;
  • Sferturile de finală - 380.000;
  • Semifinale - 560.000;
  • Finală - 1,12 milioane;
  • Câştigător - 2,2 milioane de euro;

Afla mai multe despre: simona haleproland garrospremii roland garros 

viewscnt
Articole similare