Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a decis primele plecări de la echipă. Hotărât să economisească, afaceristul nu-şi mai doreşte să ţină jucători care au jucat puţin sau nu au reuşit să-i demontreze că merită păstraţi.
5 fotbalişti de la FCSB, vizaţi de anunţul lui Gigi Becali
CFR Cluj a câştigat încă un titlu în Liga 1 şi i-a blocat visul lui Gigi Becali, iar acest aspect l-a făcut pe latifundiar să ia primele decizii drastice, la finalul sezonului. De la echipa antrenată de Toni Petrea, care e dorit în continuare pe banca tehnică şi din partea căruia e aşteptat un răspuns, vor pleca cel puţin cinci jucători.
Pe listă se numără câţiva titulari din acest sezon, dar şi fotbalişti care nu au contat pentru echipa din Berceni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"De plecat, o să plece cine termină contractul. Miron mai are 6 luni şi poate să plece dacă vrea. Am vorbit cu impresarul Vincius pleacă. E bun, e puternic, dar are o vârstă.
Cine termină contractul pleacă. Hai, noroc. Hai, la revedere! Curăţenie”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Astfel, pe lângă titularul Andrei Miron, care, deşi mai are contract până la finalul anului, îşi poate căuta o nouă echipă, şi fostul său coleg din linia defensivă, Vinicius, îşi face bagajele.
Pe lista plecărilor se află şi Claudiu Keşeru, vechiul "client" al lui Gigi Becali. Atacantul venit de la Ludogoreţ, la începutul sezonului, a fost salvat în iarnă de Mihai Stoica şi staff-ul tehnic, întrucât nu ar mai fi putut juca la o a treia echipă în actuala stagiune. Totuşi, Claudiu Keşeru va părăsi FCSB în perioada următoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Conform declaraţiei lui Gigi Becali, pe lista plecărilor se mai încadrează alţi doi jucători.
Fundaşul dreapta, Florin Achim, se va despărţi şi el de FCSB, doar cu o singură apariţie.
Atacantul Andrei Burlacu pleacă şi el de la echipa antrenată de Toni Petrea cu doar 84 de minute jucate şi fără reuşite.
FCSB face transferuri
Pentru a ataca locul din grupa de Conference League, Gigi Becali are de gând să-i aducă întăriri lui Toni Petrea. "Eu vreau fundaşi puternici, de 24-25 de ani", a transmis Gigi Becali pentru sursa citată.
De asemenea, afaceristul a anunţat că este interesat şi de achiziţionarea unui atacant central.
- Citește și
- Veste bună pentru formaţia promovată din Liga 2! În ciuda problemelor financiare, clubul a primit licenţa pentru Liga 1
- FRF revoluţionează Cupa României. Cum arată noul format al competiţiei şi când se vor juca meciurile
- ”E în regulă că nu a fost Dan Petrescu la meciul cu FCSB?”. Răspunsul dat de Basarab Panduru | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, plecari fcsb, transferuri fcsb, gigi becali fcsb