You are here:

500 de milioane de dolari, banii jos pentru Manchester City. Lovitura financiară colosală dată de echipa lui Guardiola

500 de milioane de dolari, banii jos pentru Manchester City. Lovitura financiară colosală dată de echipa lui Guardiola
Comentarii

Fondul de investiţii Silver Lake investeşte 500 de milioane de dolari în City Football Group (CFG), care deţine clubul englez de fotbal Manchester City, într-o tranzacţie care evaluează compania la 4,8 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Silver Lake va cumpăra peste 10% din City Football Group, companie controlată de Abu Dhabi, au anunţat miercuri cele două companii, confirmând o informaţie publicată de Financial Times.

În ultimul deceniu, cele mai importante cluburi de fotbal din Europa au atras fonduri importante de la cei mai bogaţi investitori din lume, jocul atrâgând tot mai mulţi fani de pe pieţe profitabile cum ar fi Asia, Statele Unite şi Orientul Mijlociu.

Portofoliile imobiliare ale cluburilor sunt de asemenea considerate drept active profitabile.

Manchester United, club care rivalizează cu Manchester City, este deţinut de familia americană Glazer, în timp ce clubul Chelsea este deţinut de miliardarul rus Roman Abramovich. Campioana Franţei Paris Saint Germain se află în proprietatea Qatar Sports Investments.

“Silver Lake este lider global în investiţii în sectorul tehnologiei şi suntem încântaţi de validarea dată de investiţie CFG şi de oportunităţile de dezvoltare viitoare aduse de parteneriatul cu ei”, a declarat preşedintele City Football Group, Khaldoon Al Mubarak, într-un comunicat.

City Football Group a anunţat că niciunul dintre acţionarii existenţi nu îşi vinde din acţiuni, în cadrul acordului cu Silver Lake.

Compania a precizat că Abu Dhabi United Group, vehiculul de investiţii deţinut de şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, va rămâne acţionarul majoritar al CFG, cu o participaţie de circa 77%.

Man City a raportat în această lună un venit record pentru perioada 2018-2019, de 535,2 milioane de lire sterline (687 milioane dolari), fiind al cincilea an profitabil pentru club.

Directorul general al Silver Lake, Egon Durban, va primi un loc în consiliul de administraţie al City Football Group.

“Suntem încântaţi să investim în CFG, care redefineşte fotbalul la nivel global şi, făcând acest lucru, a construit  cu succes o platformă globală impresionantă de cluburi de fotbal pe cinci continente”, a afirmat Durban într-un comunicat.

Manchester City a petrecut anii 1990 în criză, fiind deseori în afara ligii engleze de top şi cu mult în urma rivalei Manchester United, care deţine în continuare recordul englez la numărul de titluri, cu 20 de trofee cucerite în Premier League.

Cu toate acestea, banii din Orientul Mijlociu au permis revenirea norocului la Manchester City.

Echipa, condusă de fostul antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola, a câştigat sezonul trecut o triplă fără precedent, titlul Premier League, FA Cup şi League Cup.

Spre deosebire de Manchester United şi Liverpool, Manchester City mai are de câştigat cel mai prestigios titlu european, Champions League.

Afla mai multe despre: manchester cityangliapremier league 

viewscnt
Articole similare