Claudiu Keşeru (35 de ani) a fost transferat în această vară de UTA, după o experienţă nereuşită la FCSB.
”A avut frustrările lui”. Ilie Poenaru a dat din casă. De ce nu s-a înţeles cu Keşeru la UTA | EXCLUSIV
Aducerea lui Claudiu Keşeru la UTA a fost una care a trezit speranţe mari suporterilor arădeni. Nu doar că este cel mai titrat fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul acestui club legendar, un club care a câştigat şase campionate în România, dar şi pentru experienţa pe care ar fi putut să o aducă.
Lucrurile, însă nu au decurs precum s-au aşteptat cei de la Arad. Keşeru a avut probleme cu Ilie Poenaru, antrenorul echipei. Cei doi şi-au aruncat săgeţi de la distanţă după anumite meciuri. Sub comanda lui Poenaru, Keşeru a fost chiar şi exclus din lot!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum, Ilie Poenaru a vorbit, în exclusivitate pentru Orange Sport, despre situaţia lui Claudiu Keşeru la UTA Arad.
”N-a fost niciun jucător adus peste mână. Pe Claudiu eu l-am dorit, am avut discuţii interminabile cu el, într-o perioadă de o lună de zile cred că am vorbit aproape în fiecare zi.
El avea nevoie de o perioadă mult mai mare de reîntegrare, readaptare, pregătire fizică în grup organizat pentru că el la FCSB s-a antrenat separat. După ce am terminat cantonamentul din Slovenia, înţelegerea pe care o aveam cu el, îmi doream să reîntre treptat , fiind ales şi căpitan de echipă avea cumva dreptate.
Mi-a şi spus că el a venit şi ca reprezintă ceva pentru fotbalul din Arad şi că trebuie să intre să joace, să ajute echipa, pe mine. S-a văzut că nu dădea randamentul scontat, iar eu trebuia să văd interesul echipe şi cumva să îi prelungesc această integrare. El, bineînţeles, că s-a supărat, a avut frustrările lui, supărările lui, dar nu mi-a creat probleme, s-a antrenat 100%.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. despre declaraţiile date în presă) Erau supărările lui, pe care şi le-a asumat, nu m-am supărat, dar am avut o discuţie după aceea şi i-am spus că e important şi ar fi bine să aibă grijă ce declară pentru că este un jucător important pentru UTA şi trebuie să aibă grijă pentru că e căpitanul echipei iar ceea ce declarp se poate răsfrânge şi asupra vestiarului, iar el trebuie să fie un exemplu”, a declarat Ilie Poenaru pentru Orange Sport.
Jucătorul de 35 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu ”Bătrâna Doamnă”, cu opţiune de prelungire pentru încă unul.
Afla mai multe despre: claudiu keseru, ilie poenaru