Triatlonistul Alex Toma a înotat 3.8 kilometri, a alergat 42 de kilometri şi a mers cu bicicleta 180 kilometri. Asta pentru a cuceri aurul la Full Ironman la Campionatul Mondial din Malaysia. Cursa a durat peste 9 ore şi s-a desfăşurat pe ploaie torenţialâ şi temperaturi insuportabile.
Alex Toma, campionul naţional şi internaţional de triatlon, a mai bifat o premieră istorică pentru sportul din România!
După ce anul trecut, el a fost primul ”tricolor” care a câştigat un Half Ironman, anul acesta a terminat primul un Full Ionman! S-a întâmplat tot în Malaysia: „Pentru mine a fost o experienţă nouă, este a doua oară când fac proba lungă de Full, 3,8 km de înot, 180 km de bicicletă şi 42 km de alergare. Nu îmi cunoşteam corpul cum mi-l cunosc pe proba favorită de half, dar mă bucur că am reuşit să câştig această cursă”, a spus Alex Toma, pentru Sportsnet.ro.
La competiţia asiatică au participat 550 de sportivi, iar românul a terminat cursa în 9 ore şi 18 minute: „Cred că cea mai dificilă parte a fost proba de bicicletă când, pe la kilometrul 110, a început să plouă torenţial, după care, după aproximativ 45-50 de minute, a venit un soare foarte puternic şi au fost nişte vapori de căldură insuportabili”, a mai spus sportivul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La fel ca şi în 2022, soţia şi cei doi copii i-au fost alături şi l-au ajutat foarte mult: „Am avut şi suportul soţiei, care de pe margine, în unele puncte, îmi spunea cât am avans, văzând pe hartă avansul pe care îl aveam” - Alex Toma, câştigător Full Ironman la Campionatul Mondial din Malaysia. La anul voi fi în finala de la Kona, este pentru prima dată când mă calific.
E foarte important ca lumea să înţeleagă că rezultatele nu pot veni după un an, doi, trei de antrenamente şi pregătire. Am în spate 17 ani de sport, înainte de cei 9 de triatlon. Cei 17 au inclus înot, fotbal şi atletism, iar după aceşti ani m-am apucat de triatlon”, a adăugat Alex Toma, câştigător Full Ironman la Campionatul Mondial din Malaysia.
E antrenor de înot şi de triatlon
Alex e antrenor de înot şi de Triatlon, iar prin mâinile lui au trecut sute de sportivi.
„Sunt deja la a doua generaţie de sportivi. Din prima generaţie, cu cei pe care îi pregătesc de 11, 12 ani, sunt mari, o parte din ei sunt la lotul naţional de Triatlon, practică Triatlonul, alţii înotul. Sunt foarte mândru de ei. Am început să mă antrenez cu ei”, mai spune Alex Toma.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Alex este căsătorit şi are doi copii, un băiat de 9 ani şi o fetiţă de 7. În familia lor, toată lumea face sport: soţia este profesoară de înot, fetiţa merge la dansuri, iar Alex junior face înot şi triatlon cu tatăl său.
Afla mai multe despre: triatlonist alex toma, alex toma