Ionuţ Şerban trăieşte, la doar 23 de ani, o adevărată dramă. Deşi a adunat doar 15 meciuri în ultimii trei ani şi nu face parte nici din planurile lui Mircea Rednic, mijlocaşul nu poate pleca de la Dinamo din cauza unei clauze incredibile.
Fotbalistul este ţinut captiv în "Ştefan cel Mare" de o clauză stipulată în 2013, atunci când a fost transferat de Dinamo de la Sportul Studenţesc. Preşedintele de atunci al lui Dinamo, Constantin Anghelache, şi patronul "Găştii nebune", Vasile Şiman, s-au pus de acord la acea vreme pentru o clauză absurdă.
În contract scrie că dacă jucătorul, din motive care nu ţin de el, îşi termină înţelegerea, Dinamo trebuie să îi plătească un milion de euro lui Vasile Şiman. La fel se întâmplă şi în cazul unui transfer, indiferent de suma primită de Dinamo. Astfel, situaţia lui Ionuţ Şerban - fotbalist cotat acum la doar 50.000 de euro de site-urile de specialitate - pare una fără ieşire.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Poate pentru un om care cunoaşte fotbalul din faţa televizorului, situaţia pare să-mi fie pe plac. Am un salariu bunicel, mă antrenez şi iau bani. Însă, pentru un jucător în vârstă de 23 de ani, care de trei ani nu prea a jucat, situaţia nu este foarte plăcută. Da! Am un salariu, însă nu trebuie să fiu condamnat pentru aceşti bani. Eu sunt plecat de lângă familie de la 12 ani, mă antrenez în fiecare zi, îmi petrec mare parte din timp în cantonamente, nu primesc banii pentru că stau acasă, în fotoliu", a afirmat Ionuţ Şerban, pentru ProSport.
Şerban a precizat că nu a solicitat mărirea salariului, contrar zvonurilor: "A apărut în presă, de curând, că eu aş fi solicitat prelungirea contractului şi o mărire salarială. Neadevărat! În primul rând, educaţia nu îmi permite să am astfel de pretenţii având în vedere că am jucat 15 meciuri în ultimii trei ani. Cât despre prelungire nu se poate discuta. Un om care a făcut un performanţă în orice sport ştie că nu e posibil ca un sportiv să îşi dorească să rămână într-o situaţia ca a mea, să stea pe bară, să se uite la meciuri şi să încaseze bani. Am solicitat un singur lucru, am rugat să se găsească o soluţie să joc, dacă nu se poate la Dinamo, să pot merge în altă parte!”.
"Nu pot fi fotbalist până la 60 de ani, timpul trece, iar această situaţie este neplăcută", a încheiat fotbalistul care a crezut că a dat lovitura în momentul transferului la Dinamo.
24 de ani împlineşte Ionuţ Şerban pe 7 august 2019
64 de meciuri şi un gol marcat are Ionuţ Şerban în tricoul lui Dinamo
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serban