Comitetul Executiv al FRF a adoptat, în şedinţa de joi, Strategia de Sustenabilitate 2022-2030, document care va sta la baza acţiunilor de responsabilitate socială din viitor.
Documentul, primul de acest fel adoptat de o federaţie din România, prevede acţiuni din sfera responsabilităţii sociale şi faţă de mediu pentru perioada 2022-2030 şi este aliniat cu obiectivele prevăzute în strategia UEFA, Strength Through Unity.
Adoptarea Strategiei de Sustenabilitate este primul pas în îndeplinirea viziunii prevăzute în Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2021-2026, conform căreia în 2026, FRF va deveni cel mai important actor instituţional şi social din sport, în domeniul sustenabilităţii.
Demersul se bazează pe 11 politici, aliniate cu doi piloni centrali de acţiune: drepturile omului şi conservarea mediului, în cinci domenii de intervenţie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fiecare politică este descrisă în detaliu şi are obiective şi indicatori de performanţă care pentru a măsura şi cunoaşte în timp real impactul fiecărei acţiuni.
Unul dintre obiective este şi de a crea o comunitate de manageri şi experţi în sustenabilitate, în cadrul cluburilor de fotbal afiliate, care să permită acţiunea concertată, schimbul de experienţe, cunoştinţe şi bune practici.
”Este nevoie de o viziune comună!”
“Suntem conştienţi că sustenabilitatea poate aduce beneficii fotbalului şi poate inspira şi mobiliza societatea în tot cuprinsul ei, dar pentru aceasta este nevoie de o viziune comună şi de un set de obiective care să mobilizeze un fenomen fotbalistic în evoluţie şi să creeze un impact relevant în societate”, se arată pe site-ul FRF.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: frf-românia-burleanu