Satul Olimpic pentru JO de la Paris a fost inaugurat joi, în prezenţa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. Satul simbolizează expertiza franceză şi întruchipează promisiunea unei moşteniri, potrivit Le Figaro.
A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024. Macron salută „aventura unui secol”
Ziua de joi a marcat sfârşitul unei serii de evenimente care a început cu achiziţionarea terenului în 2018-2019 şi s-a încheiat cu predarea simbolică a cheii de către Solideo (organismul public responsabil cu infrastructura olimpică şi paralimpică, atât pentru construcţie, cât şi pentru renovare) către Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice Paris 2024, în prezenţa preşedintelui Franţei.
Cu mai puţin de 5 luni înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (26 iulie), Satul Olimpic şi-a ocupat locul care i se cuvine, marcând un pas important către JO.
Aflat la a doua sa vizită (după cea din octombrie 2021), Emmanuel Macron a petrecut două ore plimbându-se de-a lungul promenadei Cesaria Evora de pe malul Senei, discutând cu promotori, manageri de proiect, arhitecţi şi urbanişti, angajaţi Solideo, miniştri (Christophe Béchu, Amélie Oudéa-Castéra, Guillaume Kasbarian), un fost prim-ministru (Jean Castex), aleşi (Valérie Pécresse, Stéphane Troussel, Patrick Ollier, Anne Hidalgo, Mathieu Hanotin, Karim Bouamrane, Mohamed Gnabaly. ...), muncitori şi foşti şi actuali sportivi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Macron a salutat "aventura unui secol". "Angajamentele pe care ni le-am luat în 2017 au fost respectate (...) Aţi făcut-o la timp, cu respectarea bugetului şi cu exemplaritate socială şi de mediu", a adăugat el înainte de a asista la predarea simbolică a cheilor satului către organizatorii JO.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: satul olimpic, jo, emmanuel macron