You are here:

A "împrumutat" expresia lui Gică Hagi! Cum a rezumat Florinel Coman ultima perioadă de la FCSB. "Abia atunci cred că vom fi campioni"

A "împrumutat" expresia lui Gică Hagi! Cum a rezumat Florinel Coman ultima perioadă de la FCSB. "Abia atunci cred că vom fi campioni"

FCSB

Comentarii

Florinel Coman (25 de ani) este liderul clasamentului golgheterilor din Superliga, iar la finalul victoriei cu Sepsi a rezumat ultima perioadă de la FCSB

Florinel Coman a folosit expresia lui Gică Hagi pentru a explica perioada prin care trece FCSB

FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Sepsi OSK, într-un meci din etapa 1 a play-off-ului Superligii. Coman, care a ajuns la 15 goluri marcate, şi Băluţă, care are patru reuşite în campionat, au adus cele trei puncte. 

La doar câteva zile de la înfrângerea cu Rapid, scor 0-4, Florinel Coman a remarcat faptul că "ce ai făcut ieri, astăzi nu mai e valabil", expresia folosită şi de Gică Hagi, fostul său antrenor de la Viitorul. 

"Venim după o înfrângere usturătoare (n.r.- Rapid - FCSB 4-0), au fost două zile foarte grele, nedormite, stres, gânduri necurate, dar ăsta e fotbalul. 

La o săptămână ai şansa să te refaci şi ce ai făcut ieri, astăzi nu mai e valabil. Este un plus, am văzut meciurile, ne-am bucurat, dar până la urmă nici nu ştii dacă să te bucuri sau nu. Iată că s-au făcut şapte puncte acum, uneori ne avantajează pe noi, în alte dăţi pe ei. 

La penalty calc şi eu careul o dată şi e penalty. Reacţia mea a fost ca şi cum el m-a lovit, dar e normal în timpul meciului să încerci să obţii ceva pentru tine. A fost penalty clar.

Înainte urmăream echipele, acum urmărim să nu fim urmăriţi. Dacă facem un play-off la fel ca cel trecut, atunci cred că vom fi campioni, că ştim să ne montăm la meciuri cu echipe de play-off. 

Am avut ocazia cu stângul, dar am ieşit că nu mai puteam. Am făcut multe sprinturi şi am zis să las locul altui coleg proaspăt. Mă bucur pentru convocare, că-mi era dor de naţională, de colegi. Să începem treaba, că a trecut mult timp de la calificare şi vrem să facem o figură frumoasă", a spus Florinel Coman. 

În clasament, FCSB e lider, cu 35 de puncte, la şapte puncte distanţă d echipele de pe locurile 2 şi 3, Universitatea Craiova şi Rapid. Sepsi ocupă ultimul loc în play-off, al şaselea, cu 22 de puncte.

Afla mai multe despre: florinel comanflorinel coman gica hagifcsb sepsi 

viewscnt
Articole similare