Farul Constanţa nu a putut trece de fosta campioană a României, CFR Cluj, fiind surclasată clar de trupa lui Andrea Mandorlini. Astfel că echipa care a dezamăgit crunt a fost cea a lui Gigă Hagi, iar unul dintre jucătorii săi a fost criticat dur pentru ultimele prestaţii.
Farul Constanţa a pierdut categoric duelul cu CFR Cluj, scor 1-3, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii României.
Prima fază importantă a avut loc în minutul 25, când Muhar a greşit o pasă, oaspeţii au interceptat, Louis Munteanu i-a pasat cu călcâiul lui Budescu şi acesta a deschis scorul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Karlo Muhar şi-a răscumpărat însă greşeala cu o dublă. Mai întâi a egalat, în minutul 31, cu o lovitură de cap, apoi şi-a adus echipa în avantaj, cu golul din minutul 64. Juricic a făcut 3-1 în minutul 68.
La finalul meciului, experţii Orange Sport au avut câteva reproşuri pentru Farul, iar unul dintre jucătorii criticaţi dur a fost Louis Munteanu.
Constantin Zotta a fost primul care a pus ”tunurile”: ”Louis Munteanu nu mai e acelaşi, nu mai are inspiraţia aia, parcă alege mereu altă soluţie decât cea bună”.
Iar apoi, Basarab Panduru a luat cuvântul şi a avut un discurs categoric la adresa jucătorului aflat şi în acest sezon sub comanda lui Gică Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Mie mi se pare că de câteva etape, şi o ţineam să nu o spun, mi se pare că a început să îi pută tot, să aibă aere de vedetă, de aia nu mai joacă.
E nervos, nu-şi mai vede de treaba lui. Când eşti vedetă, nimic nu-ţi iese. Am impresia asta. Repet, m-am tot ţinut, că e urât să spui asta. Devii un fel de vedetă, că tot a plecat Alibec. Nu ştiu dacă asta e realitatea la el, dar nu mai e acelaşi.
Eu mă gândesc că Regele vede şi o să-i spună. Probabil acolo în vestiar le spune ceva că îi vede, a şi zis că unul dă în minge, că altul nu ştiu ce”, a transmis Panduru, la Orange Sport.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj ocupă locul secund în Superligă, cu 30 de puncte, la doar un punct de liderul FCSB, în timp ce campioana Farul este doar pe locul 7, cu 20 de puncte.
Afla mai multe despre: farul constanta, gica hagi, louis munteanu