You are here:

A marcat două goluri şi a prins curaj. Sefer, fără frică în duelul cu Tamaş: ”De ce să-mi fie? Nu am respect faţă de nimeni”

A marcat două goluri şi a prins curaj. Sefer, fără frică în duelul cu Tamaş: ”De ce să-mi fie? Nu am respect faţă de nimeni”

Rapid

Comentarii

Antonio Sefer, marcatorul celor două goluri care au adus victoria Rapidului în meciul cu FC Argeş, a prefaţat duelul pe care îl va avea cu Gabriel Tamaş, liderul defensivei celor de la Petrolul Ploieşti. Cele două formaţii se vor duela în weekend.

Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti se vor duela în ”Primus Derby”, care este programat sâmbătă, de la ora 21:45, pe stadionul ”Ilie Oană”.

În conferinţa de presă premergătoare meciului, Antonio Sefer a prefaţat duelul şi a subliniat că obiectivul Rapidului este accederea în play-off-ul Superligii.

”Ne aşteaptă un meci foarte greu. Trebuie să ne mobilizăm foarte bine. Dacă vom munci şi vom face ce ne cere Mister vom lua cele trei puncte.

Avem aşteptări mari, suntem într-un moment foarte bun. Trebuie s-o ţinem pe aceeaşi linie, avem pretenţii mari, orice se poate întâmpla într-un derby, dar daca vom juca cu inima, cu sufletul, vom câştiga. Ştim că e un derby şi pentru galeria noastră sperăm să-i facem fericiţi.

De când a revenit Rapid în Liga 1, suporterii au revenit la stadion. Este o mare bucurie pentru fiecare dintre noi. Cred că aşa se joacă fotbalul, cu suporteri. Ne bucurăm că avem stadionul plin, le mulţumim şi îi aşteptăm în continuare alături de noi.

Acum ne vor lua mult mai serios, suntem o echipa puternică, cu suporteri minunaţi. Împreună suntem de neoprit anul ăsta, mai ales că vine centenarul şi trebuie să facem o figură frumoasă. Sperăm să fim cât mai sus la final. 

Obiectivul nostru e play-off-ul, dar n-ai cum să nu visezi sa iei şi un titlu în Giuleşti. Pentru mine ar fi cea mai mare bucurie sufletească.  Dumnezeu mi-ar răsplăti toata munca, sper să iau acest titlu cu Rapid”, a declarat Sefer.

Sefer, despre duelul cu Tamaş: ”De ce să-mi fie?”

Antonio Sefer a vorbit şi despre Gabriel Tamaş, fundaşul de ”fier” al ploieştenilor. Cei doi vor fi adversari în derby-ul de sâmbătă.

”De ce să-mi fie teamă de Tamaş? Îl respect pentru tot ceea ce face, nu o să am nicio grijă în teren, nu am respect faţă de nimeni. Am respect doar pentru jucătorii mei, pentru staff, dar după ce voi ieşi din teren voi avea respect”, a adăugat jucătorul Rapidului.

 

Afla mai multe despre: seferrapid 

viewscnt
Articole similare