You are here:

A plecat cu scandal de la CFR Cluj şi i-a desfiinţat pe conducători! "Ştiu din interior. Dan Petrescu e cam singurel şi nu-l pot ajuta"

A plecat cu scandal de la CFR Cluj şi i-a desfiinţat pe conducători! "Ştiu din interior. Dan Petrescu e cam singurel şi nu-l pot ajuta"

CFR Cluj

Comentarii

Unul dintre cei mai titraţi străini din fotbalul românesc şi-a spus părerea despre situaţia actuală de la CFR Cluj. Giedrius Arlauskis (36 de ani) nu crede în formula aleasă de patronul Nelu Varga, pentru a repeta performanţele din trecut, atât în Superliga, cât şi în Europa.

Giedrius Arlauskis e sigur: "De când au plecat ei, CFR Cluj scârţâie"

CFR Cluj încearcă să revină pe linia de plutire, după ce l-a pierdut pe Daniel Bîrligea şi a părăsit Conference League, odată cu eliminarea din dubla cu Pafos. În campionat, echipa din Ardeal este pe locul al patrulea, cu 13 puncte, la cinci puncte în spatele liderului U Cluj, însă Giedrius Arlauskis nu vede cum Nelu Varga ar putea repeta performanţele din trecut. 

"Nu mă uit la meciurile din campionatul României, dar urmăresc rezultatele, intru să văd cine a jucat, cine a câştigat, cine a pierdut. Urmăresc etapă de etapă. De când au plecat de la CFR cine a plecat... Îi ştiţi şi voi, că sunt cei care au făcut performanţă cinci ani la rând, CFR nu a mai participat în cupele europene. 

Mi se pare că CFR trăieşte cu trecutul, ei au fost, au făcut, dar nu înţeleg că meciurile se câştigă de echipă, dar campionatele şi performanţele le fac tot clubul. Cei care au fost la CFR în perioada în care am jucat şi eu au făcut şi toţi ştiu cine au fost cei care au pus umărul la performanţele din campionat şi cupele europene. De când au plecat, CFR scârţâie. 

Am văzut că au făcut multe transferuri, jucători aduşi cu bani care n-au confirmat. Ceva lipseşte", a declarat Giedrius Arlauskis.

Giedrius Arlauskis, despre CFR Cluj: "Dan Petrescu e cam singurel, nu văd oameni capabili să-l ajute"

De şapte ori campion al României şi de cinci ori cu CFR Cluj, Giedrius Arlauskis s-a retras, iar din Gruia a plecat cu scandal, în 2021. Atunci, Marian Copilu, prieten cu fotbalistul lituanian, a fost demis.

Nelu Varga s-a arătat revoltat că fostul preşedinte de la CFR Cluj i-a acordat lui Arlauskis un salariu de 85.000 de euro, bani pentru care portarul s-a judecat ulterior cu clubul. 

Acum, Giedrius Arlauskis susţine că Dan Petrescu nu este înconjurat de oamenii potriviţi, pentru a face rezultate. 

"Ce ştiu eu din interior... Nu ţin legătura cu cineva de acolo, doar ce mai aud, nu ştiu dacă e adevărat... Mi se pare că nu sunt oameni capabili să facă performanţa pe care au făcut-o cei dinainte, dar aşteptările sunt foarte mari. Pur şi simplu mi se pare că cei care conduc CFR acum nu sunt capabili să facă performanţa cerută de patron. 

Petrescu a pus umărul la toate performanţele făcute, dar uite ce se întâmplă acum. Atunci, Petrescu lucra cu oameni dedicaţi fotbalului, profesionişti, dar se pare că Petrescu e cam singurel acum şi nu prea văd oameni capabili în conducere să-l ajute pe Petrescu. S-a văzut şi în rezultate, nici Petrescu nu poate face performanţe de unul singur. Ştiu cum se lucra la CFR, cine lucra cu Petrescu, atunci când eram la CFR. Acum nu sunt oameni capabili să facă performanţă la nivel înalt", a adăugat fostul portar de la CFR Cluj, Giedrius Arlauskis. 

Afla mai multe despre: giedrius arlauskisgiedrius arlauskis cfr clujdan petrescudan petrescu cfr cluj 

viewscnt
Articole similare