You are here:

A scris istorie la Juventus, dar a decis să pună punct carierei! Fundaşul "bătrânei doamne" şi-a anunţat retragerea

A scris istorie la Juventus, dar a decis să pună punct carierei! Fundaşul "bătrânei doamne" şi-a anunţat retragerea

Juventus

Comentarii

A câştigat aproape tot ce se putea câştiga în fotbal. În 2006 devenea campion mondial alături de naţionala Italiei, iar în UEFA Champions League a jucat de două ori finala cu Juventus. Sâmbătă, fotbalistul şi-a anunţat retragerea din fotbal.

Andrea Barzagli, în vârstă de 37 de ani, şi-a anunţat retragerea din fotbal, după meciul pierdut de Juventus, 1-2, pe terenul celor de la SPAL. "M-am gândit foarte mult la viitor şi anul acesta a venit momentul. Din iunie nu voi mai juca fotbal", a declarat fundaşul "bătrânei doamne", potrivit Tuttosport. 

Barzagli joacă la Juventus din 2011, iar în acest sezon va câştiga al 8-lea titlu consecutiv în Serie A. De două ori a fost la un pas să ridice trofeul Ligii Campionilor deasupra capului, în 2015 şi 2017. Un titlu de campion are şi în Bundesliga, cu Wolfsburg, în sezonul 2008-2009. 

Pe lângă Juventus şi Wolfsburg, fundaşul a mai jucat la Rondinella, Pistoiese, Piacenza, Ascoli, Chievo şi Palermo. 

Afla mai multe despre: barzaglijuventusretragere 

viewscnt
Articole similare