Adrian Mihalcea a fost numit în martie pe banca lui Dinamo, dar începutul slab din play-out-ul Ligii 1 îi dă fiori. Antrenorul are doar înfrângeri pe linie, iar postul său e în pericol.
VIDEO | Dinamo - FC Voluntari 0-1 (Gheorghe 75)
Adrian Mihalcea e într-o situaţie grea pe banca lui Dinamo. Echipa e debusolată, se află pe ultimul loc, iar o nouă plecare de la nivelul băncii tehnice nu e exclusă.
La finalul partidei din "Ştefan cel Mare" cu FC Voluntari, în cadrul conferinţei de presă, Adrian Mihalcea a fost întrebat dacă se gândeşte să demisioneze, după doar câteva meciuri. Antrenorul a refuzat şi a susţinut că totul depinde de conducere:
"Nu, dar pot întreba oricând conducerea, ei decid, dar nu mă gândesc să renunţ după acest rezultat", a declarat antrenorul lui Dinamo, după încă o partidă de coşmar în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Câinii" au pierdut şi a treia partidă pe care au disputat-o în play-out, 0-1 cu FC Voluntari. În acest moment, Dinamo e pe locul 14 în play-out-ul Ligii 1, cu 17 puncte, dar cu o partidă în minus faţă de penultimul loc, Chindia Târgovişte (17 puncte) şi tot cu o partidă în minus faţă de locul 12, Hermannstadt (18 puncte).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mihalcea, dinamo