La două săptămâni de la retragerea din activitatea fotbalistului, galezul Gareth Bale a anunţat că va participa la un turneu de golf profesionist, la începutul lunii februarie.
Abia retras din activitatea fotbalistică, galezul Gareth Bale se apucă de golf: ”Începe!”
”Sunt bucuros să anunţ că voi participa la AT&T Pebble Beach Pro-Am la începutul lunii viitoare! Începe!”, a spus el.
Cel mai bun marcator din istoria Ţării Galilor nu şi-a ascuns niciodată pasiunea pentru golf, un hobby căruia s-a dedicat cât mai des în timpul carierei sale de fotbalist, fiind uneori luat în derâdere.
Chiar şi jucătorul a râs de această situaţie în 2019, după ce Ţara Galilor s-a calificat la Euro 2020. El a postat o fotografie cu un drapel al Ţării Galilor pe care scria ”Wales, Golf, Madrid, in that order” („Ţara Galilor, golf, Madrid, în această ordine”).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima ofertă concretă primită de Gareth Bale după retragere. Ce echipă îl doreşte pe galezul proaspăt retras din activitate
Selecţionerul naţionalei Ţării Galilor, Rob Page, a declarat că l-ar dori pe Gareth Bale, fost căpitan al primei reprezentative, în staff-ul său.
”Când ai pe cineva de talia lui Gareth Bale, cu tot ce a făcut el pentru Ţara Galilor şi cu impactul pe care îl poate avea, chiar şi doar fiind în preajma jucătorilor în vestiar, este ceva de care trebuie să profiţi.
Urmează să vedem ce rol va avea şi dacă va dori, vom discuta cu el săptămânile viitoare”, a spus Page.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bale-golf-fotbal