AC Milan, cu portarul Ciprian Tătăruşanu integralist, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-2, de echipa Sassuolo, în etapa a XX-a din campionatul Italiei.
Ciprian Tătăruşanu a primit cinci goluri în AC Milan - Sassuolo
Milan şi Tătăruşanu au avut un prânz de coşmar în Serie A. Sassuolo s-a impus cu 5-2 pe San Siro şi a trimis campioana într-o criză profundă.
Cu cinci meciuri la rând fără victorie, Milan aştepta o revenire cu Sassuolo acasă. Berardi a fost omul primei jumătăţi de oră pe San Siro. Le-a pasat decisiv lui Defrel şi lui Fratessi şi s-a făcut 2-0. Giroud a readus-o pe Milan în joc, dar Berardi a refăcut avansul de două goluri al neroverzilor.
După pauză, tot oaspeţii au marcat: Lauriente şi Matheus Henrique l-au învins şi ei pe Tătăruşanu, care a luat pentru prima dată cinci goluri cu tricoul lui Milan pe el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Origi a dat golul meciului în final, dar Milan e în criză profundă şi riscă să piardă şi locurile de Champions League.
În clasament, AC Milan este pe locul 4, cu 38 de puncte, iar Sassuolo pe 16, cu 20 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan sassuolo, ciprian tatarusanu