Clubul Academica Clinceni a anunţat, sâmbătă, că a obţinut serviciile atacantului Cristian Gavra, în vârstă de 28 de ani.
Gavra a semnat un contract pe două sezoane.
“Este un pas important pentru mine. O şansă de a juca din nou la Liga 1. Mă bucur foarte mult că am ales acest proiect şi îmi doresc să avem multe momente de bucurie în acest sezon. Pe plan personal îmi doresc, în primul rând să fiu sănătos, să mă integrez cât mai repede în noul colectiv şi să revin cât mai repede la o formă bună de joc. După performanţa foarte bună din sezonul trecut, normal că accederea în playoff este principala dorinţă colectivă. Îmi doresc şi un parcurs foarte bun în Cupa României”, a declarat fotbalistul.
Cristian Gavra a înscris deja pentru Academica Clinceni, sâmbătă, în meciul amical cu CSA Steaua, scor 2-1. El a marcat ambele goluri ale învingătorilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ultimii trei ani, Cristian Gavra a jucat la Universitatea Cluj, pentru care a marcat 28 de goluri în 72 de meciuri. A început fotbal la Gloria Arad, după care a făcut pasul la Academica Gheorghe Hagi şi inevitabil către Viitorul. A mai evoluat în Liga I şi pentru Gaz Metan Mediaş.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: academica clinceni, cristian gavra, transfer