Ciprian Deac nu a mai putut continua partida cu UTA Arad. A ieşit accidentat şi a provocat îngrijorare în tabăra campioanei, iar reacţiile oamenilor de fotbal din România nu au întârziat să apară. Ioan Ovidiu Sabău a vorbit şi el despre problema medicală a veteranului de la CFR Cluj.
CFR Cluj a remizat cu UTA Arad, scor 1-1, ocazie prin care campioana a urcat pe podiumul din Liga 1.
Totuşi, Dan Petrescu l-a pierdut pe Ciprian Deac din cauza unei probleme medicale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 71 al partidei, mijlocaşul ardelenilor a fost victima unei intrări dure, din spate, a lui Damian Isac.
Ioan Ovidiu Sabău: ”Sper să nu fie o accidentare urâtă”
Jucătorul arădenilor a văzut iniţial doar cartonaşul galben, dar, după ce a verificat faza la VAR, arbitrul a revenit asupra deciziei şi i-a acordat ”roşu”, eliminându-l.
Deac nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit cu Roger, iar Ioan Ovidiu Sabău speră ca accidentarea suferită de jucătorul de 36 de ani să nu fie foarte gravă şi să nu fie una care să-i încheie acestuia cariera.
"Nu cred că există intenţie, e lipsă de experienţă. Cred că în astfel de situaţii te poţi opri la momentul potrivit, când eşti pe picior, să nu te duci cu intensitate. Poţi să-i rupi tendonul, să-l accidentezi foarte grav şi să-i distrugi cariera.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sper să nu fie nimic! Dacă e tendonul, e mai greu. Dar sper să nu fie o accidentare urâtă, pentru că toată cariera lui Deac a fost una foarte bună şi e un jucător pe care eu îl apreciez pentru tot ceea ce înseamnă el.
Sper să nu fi fost intensitate mare atunci când a făcut alunecarea, se vede, la prima vedere, că jucătorul intră cu piciorul în gazon pentru prima dată. Poate e doar călcâiul...", a declarat fostul mare internaţional, pentru Prima Sport.
Dan Petrescu aşteaptă şi el veşti despre starea medicală a veteranului său.
"Îmi pare rău că nu l-am scos pe Deac la pauză. Am vrut să-l odihnesc pentru meciul cu Slavia şi aţi văzut şi voi ce s-a întâmplat la acea intrare de roşu.
Aşteptăm să vedem (n.r. verdictul). Nu ştiu sigur acum, dar glezna nu arată bine. S-a văzut şi pe reluare, intrarea nu a fost prea fericită, din păcate", a afirmat antrenorul campioanei, după remiza cu UTA.
- Citește și
- Mihai Stoica, replică pentru Dan Petrescu. Ce i-a amintit oficialul FCSB antrenorului de la CFR Cluj | EXCLUSIV
- Conducerea FCSB-ului, extaziată după ultimul transfer: ”Am descoperit un jucător extrem de important în vestiar” | EXCLUSIV
- Patru variante luate în calcul de Adrian Mititelu pentru înlocuirea lui Marius Croitoru! Nicolo Napoli are şanse să revină pentru al nouălea mandat
Afla mai multe despre: cfr cluj, ciprian deac