You are here:

"Această generaţie poate fi cea mai bună din ultimii 20 de ani". Speranţa lui Burleanu pentru naţionala lui Edward Iordănescu

"Această generaţie poate fi cea mai bună din ultimii 20 de ani". Speranţa lui Burleanu pentru naţionala lui Edward Iordănescu

Echipa națională

Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că nu este mulţumit doar cu această calificare la EURO 2024, dorindu-şi naţionala pregătită de Edward Iordănescu să devină cea mai bună reprezentativă din ultimii 20 de ani.

"Va urma o perioadă intensă de pregătiri, încât să avem această capacitate să trecem la o etapă următoare. Nu suntem mulţumiţi doar cu această calificare, ne dorim ca această generaţie să fie cea mai bună din ultimii 20 de ani şi trebuie să credem în asta. Şi pentru asta trebuie să muncim de zi în lunile următoare şi veţi vedea acest lucru la nivelul fiecărui jucător.

În ciuda faptului că nu avem rezultate sportive la nivelul cluburilor, această performanţă a echipei naţionale confirmă că fotbalul românesc este pe un trend pozitiv, fiindcă în ultimii nouă ani înregistrăm cea mai mare creştere de participare în ceea ce priveşte numărul copiilor care joacă fotbal", a declarat Burleanu.

Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.

România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Afla mai multe despre: frfromania 

viewscnt
Articole similare