You are here:

Achiziţii noi la FC U Craiova? Ce spune Eugen Trică, omul care a revitalizat complet echipa lui Adrian Mititelu

Achiziţii noi la FC U Craiova? Ce spune Eugen Trică, omul care a revitalizat complet echipa lui Adrian Mititelu

Fotbal intern

Comentarii

Eugen Trică, antrenorul formaţiei FC U Craiova a mărturisit că nu sime că echipa sa se mai poate întări în această perioadă de iarnă.

Într-un interviu acordat Liga2.ro, Eugen Trică, tehnicianul echipei FC U Craiova a explicat că se simte mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie în acest moment: ”Cu aceşti băieţi am ajuns pe primul loc în Seria a 4-a, dar vreau să le mulţumesc frumos şi jucătorilor care au plecat între timp de la echipă în această iarnă. Am discutat şi cu Luică, iar el a înţeles situaţia şi va pleca împrumut la Filiaşi. El a revenit la noi după o pauză de un an şi i-a fost foarte greu să se mai impună. Atât lui, dar şi băieţilor care au plecat le trebuie meciuri în picioare. Este mare păcat ca jucătorii respectivi să fi stat la noi şi să facă doar antrenamente” a declarat Trică.

FC U Craiova pleacă în cantonament în Turcia unde va disputa şase sau şapte meciuri amicale, printre care şi unul cu Rapid Bucureşti. Eugen Trică a vorbit printre altele şi despre campania de achiziţii din iarnă: ”Vom analiza foarte bine situaţia. Mă voi consulta cu patronul Adrian Mititelu şi vom decide împreună dacă mai avem nevoie de întâriri. Însă eu, unul, sunt mulţumit de lotul pe care îl am la dispoziţie”

U Craiova 1948 SA a ratat promovarea în sezonul trecut, după o luptă cu Turris Turnu Măgurele. Oltenii lui Mititelu nu par să aibă rival în actuala stagiune.

41 de puncte după 15 meciuri, 13 victorii şi 2 remize. Doar 7 goluri primite, adică un gol încasat la fiecare două meciuri jucate. Alte 38 marcate de formaţia lui Eugen Trică, echipă care pare să fie una dintre forţele Ligii 3 în acest moment şi, principala favorită la promovare din Seria a patra. O primă parte a sezonului vecină cu perfecţiunea şi şanse reale la îndeplinirea visului fanilor, încă mulţi, ai echipei din Bănie.

Afla mai multe despre: eugen tricăcraiovamititelu 

viewscnt
Articole similare