FCSB s-a impus cu 2-0 în meciul cu Universitatea Craiova şi s-a distanţat la zece puncte în fruntea clasamentului Superligii.
Marcator al primului gol şi pasator la autogolul lui Vlădoiu, Florinel Coman a anunţat că vrea sa plece de la FCSB, în vara acestui an. Însă Basarab Panduru nu crede că fotbalistul poate reuşi într-un campionat din afara României.
"Florinel Coman, în acest moment, face ce vrea la FCSB, dar face bine, ajută echipa. S-ar putea ca aceste goluri multe să atragă atenţia cuiva. Însă fotbalul acesta nu cred că face cu ochiul cuiva, nu face cu ochiul nici coechipierilor ăia unde te duci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Poate acolo, dacă pleacă, joacă altceva. Am văzut la naţională că joacă altceva, dar când se întâmplă asta, e schimbat în minutul 45 sau în minutul 60. Acel stil de joc altfel, cu venit înapoi, nu mai produce nimic în atac.
Se transformă în jucătorul pe care-l vrem toţi, pe care-l vor şi cei din străinătate, vine, ajută în apărare, bagă alunecare, dar pe faza de atac nu mai are nicio realizare. Dacă va găsi o echipă care să-i permită să facă aşa ca la FCSB, va da goluri şi acolo, dar mi-e greu să cred, pentru că pe afară nimeni nu aleargă pentru tine, aşa că trebuie să alergi tu" , a declarat Basarab Panduru.
FCSB - U Craiova 2-0
FCSB a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, pe Universitatea Craiova, în etapa a treia din play-off-ul Superligii.
Fără Alexandru Mitriţă şi Ndong, accidentaţi, iar cu Bancu şi Screciu pe banca de rezerve, Universitatea Craiova a jucat slab în prima repriză a meciului de pe Arena Naţională. Roş-albaştrii au pus presiune pe poarta lui Laurenţiu Popescu, Lixandru (min. 10) şi Chiricheş (min. 26) trimiţând puţin pe lângă bară.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Scorul a fost deschis de Florinel Coman, din lovitură liberă, în minutul 29, iar după numai trei minute Ştefan Vlădoiu a trimis în propria poartă, la un corner executat de acelaşi Florinel Coman. În repriza a doua, gazdele nu au mai forţat, craiovenii au avut o ocazie prin Cîmpanu, în minutul 78, iar FCSB s-a impus cu 2-0.
În clasament, FCSB conduce cu 41 de puncte. Jucătorii lui Elias Charalambous sunt urmaţi de CFR Cluj şi de Universitatea Craiova, ambele cu câte 31 de puncte.
- FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, Chiricheş, Radunovic - Lixandru, Şut, Olaru (Antwi 87) - Oct. Popescu (Radaslavescu 74), Miculescu (Alhassan 74), Fl. Coman (Dawa 90). ANTRENOR: Elias Charalambous
- Universitatea Craiova: L. Popescu - Şt. Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Căpăţînă (Bancu 78) – Al. Creţu, Mekvabishvili, Houri (Koljic 78) – Baiaram (Danciu 61), Blesa (Markovic 68), A. Ivan (Cîmpanu 46). Antrenor: Ivailo Petev