You are here:

Acord cu Galatasaray! Fostul fotbalist din Liga 1 semnează pe un salariu stelar: 1,5 milioane € pe an!

Acord cu Galatasaray! Fostul fotbalist din Liga 1 semnează pe un salariu stelar: 1,5 milioane € pe an!galerie foto

Campionate

Comentarii

Fostul fotbalist din Liga 1, Anthony Nwakaeme (33 de ani), a ajuns la un acord cu Galatasaray şi semnează pe un salariu stelar. Urmează să încaseze 1,5 milioane de euro pe an la Galatasaray, echipă unde va fi coleg cu Alexandru Cicâldău (25 de ani).

Rămas liber de contract după ce s-a despărţit de campioana Turciei, Trabzonspor, Anthony Nwakaeme şi-a găsit o nouă echipă. Galatasaray a ajuns la un acord cu fostul jucător de la Petrolul şi U Cluj, care a părăsit Liga 1 în urmă cu aproape 10 ani.

Acord cu Galatasaray! Fostul fotbalist din Liga 1 semnează pe un salariu stelar: 1,5 milioane € pe an!

Campion în sezonul trecut din Superligă, Anthony Nwakaeme s-a despărţit de Trabzonspor la finalul sezonului trecut şi a rămas fără angajament. La doar două luni distanţă, Nwakaeme a ajuns la un acord cu Galatasaray, cu care urmează să semnez pe un salariu stelar: 1,5 milioane de euro pe an.

Potrivit publicaţiei Webaslan, Anthony Nwakaeme îşi va pune semnătura pe un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pe încă unul. Pentru fiecare an de contract, atacantul va încasa 1,5 milioane de euro de la Galatasaray, club care caută să se întărească pentru a evita o nouă clasare slabă şi un nou sezon sub aşteptări.

Preşedintele lui Galatasaray, Dursun Ozbek, este cel care l-a convins pe Anthony Nwakaeme să semneze cu Galatasaray, iar transferul atacantul urmează să fie oficializat după ce vor fi parafate actele. La Galatasaray, Nwakaeme va fi coleg cu Alexandru Cicâldău, după ce formaţia "CimBomBom" l-a trimis pe Olimpiu Moruţan împrumut la Pisa, în Serie B.

Anthony Nwakaeme a ajuns pentru prima dată în România în 2010, la U Cluj, de la danezii de la Vejle. A mai jucat pentru Arieşul Turda, trimis împrumut de U Cluj, iar apoi a mai trecut pe la Petrolul şi din nou la U Cluj, înainte să plece definitiv în Israel la Hapoel Raanana.

Hapoel Beer Sheva şi Trabzonspor sunt echipele pe care atacantul le-a mai bifat în CV-ul de fotbalist profesionist.

Pentru Anthony Nwakaeme s-a pus, în urmă cu mai mulţi ani, problema unui transfer la FCSB, dar mutarea a picat după ce fotbalistul a susţinut că ar fi fost păcălit de Mihai Stoica, managerul general al roş-albaştrilor.

  • 5 - cinci milioane de euro este cota de piaţă a lui Anthony Nwakaeme în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: anthony nwakaemegalatasarayacordtransfercontract 

viewscnt
Articole similare