You are here:

Adi Mutu pune sare pe rana dinamoviştilor: "Cel puţin de ruşinea lor, ar trebui să mănânce pământul". Intervenţia dură a "Briliantului"

Adi Mutu pune sare pe rana dinamoviştilor: "Cel puţin de ruşinea lor, ar trebui să mănânce pământul". Intervenţia dură a "Briliantului"galerie foto
Comentarii

Selecţionerul naţionalei U21, Adrian Mutu, a vorbit despre situaţia dramatică de la Dinamo şi despre emoţiile pe care "câinii" le pot avea în privinţa retrogradării. "Briliantul" crede că doar Viitorul şi Sepsi pot răsufla uşurate.

Adi Mutu: "Dinamo se luptă pentru evitarea retrogradării"

Dinamo a ratat un nou sezon şi are emoţii în privinţa retrogradării, iar Adi Mutu le-a cerut fotbaliştilor din "Ştefan cel Mare" să se mobilizeze, după ce Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu se mai implică la echipă: 

"Se luptă, nu trebuie să o spun eu. Sunt în play-out, sunt la cinci puncte de ultimul loc, pe care e Voluntari. E foarte periculos, pentru că am jucat în play-out acum doi ani şi am câştigat două meciuri din trei şi părea totul ok. Dar le-am pierdut pe următoarele două şi am intrat în hora retrogradării. Această nesiguranţă, această instabilitate la nivelul conducerii îi afectează pe băieţi. 

Jucătorii trebuie să lupte pentru ei pe teren şi să le arate respectul şi mulţumirea pe care le datorează suporterilor, pentru că au plătit din buzunar. Să le arate pe teren, pentru că asta vor. Cel puţin de ruşinea lor, ar trebui să mănânce pământul", a declarat fostul atacant al lui Dinamo, în cadrul emisiunii Sport Report. 

Adi Mutu e de părere că Viitorul şi Sepsi nu vor avea emoţii în privinţa promovării: "Echipa care probabil nu va avea probleme deloc va fi Viitorul, pentru că are puncte importante distanţă şi e o echipă foarte bună pentru play-out şi să spunem şi Sepsi", a mai spus selecţionerul tricolorilor mici.  

Afla mai multe despre: adi mutuadrian mutuu21romaniadinamo 

viewscnt
Articole similare