You are here:

Adi Vasile, înainte de debutul la Campionatul Mondial: "Visul meu este să ajungem în sferturi"

Adi Vasile, înainte de debutul la Campionatul Mondial: "Visul meu este să ajungem în sferturi"

CM Handbal

Comentarii

Naţionala feminină de handbal, fără căpitanul Cristina Neagu, ia startul, joi, la turneul final al Campionatului Mondial din Spania, iar primul adversar este reprezentativa Iranului.

Din grupa "tricolorelor" mai fac parte Kazahstan şi Norvegia, iar gândul selecţionerului Adi Vasile merge departe, către faza a treia a competiţiei, sferturile de finală.

"Mondialul este văzut ca un prim pas în noul ciclu olimpic de trei ani, ţinta principală fiind Paris 2024, iar acest turneu final este una dintre bornele construirii unei echipe puternice pentru JO. Ce putem promite este că vom fi pregătiţi să ne luptăm cu fiecare adversar şi vom încerca să fim cea mai bună versiune a noastră. Rezultatul este greu de prezis, clar este că ne dorim să mergem în grupa a doua, ne aşteaptă şase meciuri, trei cu echipe care nu sunt de pe continentul nostru şi care, poate, la prima vedere vor fi uşor de subestimat, cel puţin două dintre ele, după care trei meciuri cu echipe europene care sunt foarte sus în topul handbalului mondial. Dacă ar fi să visăm, visul nostru ne duce către jocul şapte, adică o prezenţă în sferturile de finală", a declarat el..

Selecţionerul spune că naţionala Iranului este echipa cu cea mai mică şansă la calificarea din grupă.

"Iranul este la prima prezenţă la CM, îi este clar că ele sunt echipa cu ultima şansă din grupa noastră, nu au nici experienţa unei asemenea competiţii, dar astfel de echipe prezintă un real pericol. Iranul vine multe necunoscute, dar este un meci pe care, evident, trebuie să-l câştigăm. Kazahstanul este o echipă care poate pune probleme unei echipei dacă nu te respecţi şi nu eşti prezent sută la sută. Au un stil total diferit faţă de ce suntem noi obişnuiţi în Europa şi au şi câteva jucătoare puternice în acţiune unu contra unu. Norvegia este Norvegia şi nu are rost să mai facem comentarii", a precizat el.

"Tricolorele” au ajuns de miercuri în Spania, iar joi vor face primul antrenament pe tărâm iberic. Româncele vor debuta la CM mâine, contra Iranului, de la ora 19.00. Al doilea joc din prima grupă, este programat pla 5 decembrie, contra naţionalei din Kazahstan, iar ultimul joc din Grupa C al româncelor este cu Norvegia, la 7 decembrie. Primele trei clasate din fiecare grupă merg mai departe în Grupele Principale. Acest turneu final este primul cu 32 de echipe, 8 în plus faţă de numărul formaţiilor care se aliniau la start în trecut.

România bifează o adevărată performantă, fiind singura naţională prezentă la toate cele 25 de ediţii ale Campionatelor Mondiale (incluzând-o şi pe actuala)

La ultima ediţie a CM, din 2019, tricolorele s-au clasat pe locul 12. De-a lungul istoriei, România a cucerit la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

Confruntările de la Mondialul din Spania sunt transmise live de Digi Sport, Look Sport şi Telekom Sport.

Lotul României la CM:

Portari – Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Diana Ciucă; Jucătoare de câmp – Bianca Bazaliu, Oana Borş, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan, Bianca Harabagiu, Alina Ilie, Cristina laslo, Laura Moisă, Lorena Ostase, Crina Pintea, Anca Polocoşer, Andreea Popa, Andreea Rotaru, Alexandra Subţirică, Ana Maria Tănăsie şi Mădălina Zamfirescu.

Grupele Campionatului Mondial:

Grupa A: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia

Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

Grupa C: Norvegia, România, Kazahstan, Iran

Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

Grupa G: Croaţia, Japonia, Brazilia, Paraguay

Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China.

În meciul de deschidere al turneului final ţara-gazdă, Spania, s-a impus aseară în faţa Argentinei, scor 29-13.

Afla mai multe despre: adi vasilehandbalcampionatul mondial 

viewscnt
Articole similare