You are here:

Adio, dar rămân cu tine! Cum s-a implicat Cosmin Contra la Dinamo în meciul cu FC Argeş, deşi a plecat. Ce a spus Ionel Gane

Adio, dar rămân cu tine! Cum s-a implicat Cosmin Contra la Dinamo în meciul cu FC Argeş, deşi a plecat. Ce a spus Ionel Gane
Comentarii

Secundul lui Cosmin Contra, Ionel Gane, cel care va conduce echipa în următoarea perioadă, a oferit prima reacţie, după ce Dinamo s-a impus cu 1-0 în faţa lui FC Argeş.

VIDEO | FC Argeş - Dinamo 0-1

Ionel Gane a recunoscut că s-a consultat cu Cosmin Contra, înaintea partidei cu FC Argeş. De altfel, secundul este cel care va conduce, cel mai probabil, echipa până la finalul anului. 

Gane aşteaptă o minune şi anunţă că nu mai crede în spanioli: "Suntem la a treia victorie consecutivă. Îi dedicăm victoria lui Cosmin Contra, pentru că ştiu cât a suferit în ultimul timp. E o victorie şi pentru fani, pentru că ne-au demonstrat şi azi că nu ne lasă în niciun moment. Da, m-am consultat cu Cosmin pentru primul 11, pentru meci. E normal să mă consult cu el. 

N-a fost uşor, e din ce în ce mai greu, pentru că situaţia la nivel administrativ e la fel. Din august nu suntem plătiţi. Singura satsfacţie e să câştigăm meciurile până la finalul anului. Suporterii merită tot respectul nostru. Nu pot nici ei singuri. Aşteptăm luna asta un miracol, vreau să cred în Moş Crăciun, decât să cred în spnaioli. Ăsta e adevărul. Ar fi minunat ca acest club să nu ajungă rău, la faliment, pentru că e mare şi nu merită să ajungă rău. Cu noul stadion poate lucrurile se vor schimba în bine. 

AM văzut că a fost ceva la faza din minutul 90+1, dar el a fluierat ceva înainte, s-au împins nişte jucători. Am avut ocazii în prima repriză, după care Radu a luat două cartonaşe galbene şi am preferat să închidem jocul. Nu a fost un meci spectaculos, dar rezultatele sunt cele mai importante", a declarat Ionel Gane.  

Afla mai multe despre: cosmin contraionel ganedinamofc arges dinamo 

viewscnt
Articole similare