Real Madrid pare să-şi fi luat gândul de la portarul lui Manchester United, orientându-se către un tânăr goalkeeper din campionatul intern.
Madrilenii au alergat după David De Gea vreme de doi ani de zile însă, oricât au oferit, s-au lovit de refuzul celor de la United. În mercato-ul de iarnă se preconiza un nou asalt al Realului, însă conform celor de la Marca, campioana Europei pare să se fi reorientat. Favorit să ajungă pe Bernabeu este Kepa Arrizabalaga, tânărul portar al celor de la Athletic Bilbao.
Portarul în vârstă de 23 de ani mai are contract cu Bilbao până în vară şi, până acum, nu a dat semne că ar dori să semneze prelungirea contractului. Totuşi, pentru a fi siguri că-l vor transfera, ”los blancos” ar putea achita clauza de reziliere în valoare de 20.000.000 de euro.
Kepa Arrizabalaga este cotat la 8.000.000 de euro de către Transfermarkt
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, transfer, david de gea, manchester united, bilbao, arrizabalaga, kepa