Bernardo Espana, fostul magazioner al Valenciei, a încetat din viaţă. Mii de mesaje de la fani şi foarte mulţi jucători sau antrenori de legendă ai Valenciei i-au adus un ultim omagiu.
Probabil că mulţi dintre noi simţim că fotbalul de astăzi s-a transformat, poate prea mult, în ceva dincolo de ceea ce ştiam noi despre el. Setea de senzaţional şi amploarea fenomenului numit marketing au făcut ca din fotbal să dispară cumva detaliile simple, dar de bun gust.
Poate că simţi astăzi că sportul rege te ameninţă uneori cu iniţierea în arta subacvatică a respiraţiei interzise sau în alte forme de tortură sistematizată. Dar niciodată să nu renunţi la el. Pentru că în spatele său rămân întotdeauna poveşti frumoase, bine ascunse. Trebuie doar să le descoperi. Nu totul este despre imagine, marketing sau banii pe care îi întorc cu lopata şeicii care au cucerit câteva redute din campionatele puternice ale Europei!
Bernardo Espana şi marea sa iubire, Valencia
Una dintre poveştile frumoase ale sportului rege s-a petrecut, de mulţi ani, la Valencia, unul dintre oraşele cele mai frumoase din Spania.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ai auzit vreodată de "Españeta"? Poate că nu, dar dacă ai urmărit meciurile Valenciei la Telekom Sport cu siguranţă l-ai remarcat, fără să ştii.
Bernardo Espana, aşa cum i se spune în fotbalul iberic este sinonimul pe care levantinii îl dau echipei Valencia CF. Poată că sună ciudat ca un nume necunoscut pentru marea masă care iubeşte fotbalul să fie ridicat la un asemenea rang, dar nimic nu e fals în această afirmaţie. Iar iubirea fanilor şi a tuturor jucătorilor sau antrenorilor care l-au cunoscut pe magazionerul Valenciei serveşte drept mărturie.
A prins toate titlurile câştigate de Valencia (6) din postura de fan sau magazioner al clubului. I-a văzut la lucru pe marele Mundo, pe Machado, Kempes, Claudio Lopez, David Villa, Igoa, Penev, Manuel Mestre, Claramunt, Mendieta sau Adrian Ilie. A fost mereu mâna dreaptă a unor antrenori uriaşi precum Alfredo di Stefano, Claudio Ranieri, Hector Cuper sau Rafa Benitez. Şi a participat la bucuriile şi necazurile care au înconjurat formaţia de pe Mestalla din prin 1930 încoace.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ar fi multe de scris despre "Españeta", dar în toate poveştile, două detalii vor ieşi mereu în evidenţă: fotbalul şi clubul Valencia. Adică marile iubiri ale unui bătrânel simpatic, mereu atent şi întotdeauna prezent.
În 1998, Valencia cucerea Cupa Regelui după o finală cu Atletico Madrid. Pe La Cartuja din Sevilla, unul dintre şefii Federaţiei Spaniole de Fotbal care criticase în termeni duri sezonul Valenciei a împărţit medaliile campionilor. Într-un gest normal, oficialul federaţiei s-a grabit, jovial să atârne şi de gâtul lui Bernardo una dintre medaliile cuvenite câştigâtorilor. Dar nu a înţeles că lui Espaneta îi poţi face orice, dar nu să te legi de clubul său. N-a înţeles de fapt ce înălţime are omul din faţa lui. Bernardo a zâmbit adânc, i-a oprit mâna, a luat medalia şi a pus-o în buzunar. Adică "gracias, pero no!" Iar poveştile frumoase din jurul său sunt multe. Se spune că marele Alfredo di Stefano, care o vreme a fost antrenorul Valenciei, i-a interzis lui Bernardo să facă jonglerii la antrenamentele echipei sale. De ce? "Îmi afectezi moralul băieţilor. Ei nu pot face ce faci tu" glumea marele Di Stefano.
Purtător, ambasador si herald, o figură tacută şi elocventă, un personaj epuizat, dar mereu atent, "Españeta" a fost cel mai iubit om din istoria clubului Valencia. De ieri, "liliecii" l-au pierdut. Bernardo Espana a încetat din viaţă, iar ultimul său gând a mers tot spre echipa vieţii sale: "Ai grijă de băieţii mei!" i-a transmis el unuia dintre cei care îl vor urma în funcţie, Eduardo. Poate că de-asta, mii de mesaje au împânzit astăzi reţelele de socializare şi conturile echipei Valencia CF. Un ultim omagiu pentru omul care se identifică, firesc, cu gruparea de pe Mestalla. Adios, Don Bernardo!
Último adiós del valencianismo a Españeta
— Valencia CF (@valenciacf) October 15, 2020
El mítico utillero del @valenciacf ha sido incinerado este jueves en una emotiva ceremonia en la que se ha recordado su figura como ejemplo de valencianismo#EternEspañeta
Afla mai multe despre: bernardo espana, valencia