You are here:

Adrian Aciobăniţei şi Alexia Căruţaşu, cei mai buni voleibalişti români ai anului 2020

Adrian Aciobăniţei şi Alexia Căruţaşu, cei mai buni voleibalişti români ai anului 2020

Alte sporturi

Comentarii

Adrian Aciobăniţei (AS Cannes) şi Alexia Căruţaşu (Yeşilyurt Istanbul) au fost desemnaţi cei mai buni voleibalişti ai anului 2020, a anunţat, luni, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Adrian Aciobăniţei, în vârstă de 23 de ani, este titular la AS Cannes, liderul campionatului Franţei. El a avut prestaţii foarte bune şi în prima parte a anului, la aceeaşi echipă, care în momentul întreruperii întrecerii din cauza coronavirusului ocupa locul 6. Internaţionalul român a jucat cu Cannes în Cupa Challenge, acolo unde echipa a fost eliminată în sferturile de finală. Pe lângă prestaţia din atac, Aciobăniţei, care evoluează pe postul de extremă, este unul dintre cei mai buni jucători de preluare din prima ligă franceză, având constant peste 70% preluări pozitive în meciuri.

Alexia Căruţaşu este, la 17 ani, una dintre cele mai tinere jucătoare din istoria voleiului românesc care primesc acest titlu. Chiar dacă este încă la vârsta adolescenţei, ea se numără printre cele mai valoroase jucătoare din campionatul Turciei. Din 2019 de când a fost legitimată la Yeşilyurt Istanbul, Căruţaşu este meci de meci cea mai bună marcatoare a echipei sale. Graţie performanţelor sale, ea se află în topul celor mai bune realizatoare din prima ligă turcă şi al eficienţei. Echipa sa ocupă locul 10 în clasament, dar are cu 6 meciuri mai puţin decât liderul, din cauza amânării mai multor partide. În primăvară, în momentul opririi campionatului, Yeşilyurt era pe locul 6. În luna decembrie, jucătoarea care evoluează pe postul de universal s-a calificat alături de echipa sa în semifinalele Cupei Challenge, ea numărându-se din nou printre remarcate.

Antrenorul anului 2020 a fost desemnat Marius Macarie, selecţionerul naţionalei feminine U17 a României. Este singurul selecţioner român care a avut competiţie în 2020, el obţinând rezultate remarcabile la Campionatul European feminin U17. În 2020, Macarie a condus naţionala U17 pe locul 5 la Campionatul European, după un 3-2 spectaculos în meciul decisiv contra Poloniei. Graţie acestui rezultat, formaţia României s-a calificat la Campionatul Mondial U18, care va avea loc în 2021 şi la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se va organiza cu un an mai târziu decât era prevăzut, în 2022. Pentru Marius Macarie, aceasta este a doua oară consecutiv când califică naţionala U17 la cele două competiţii majore din voleiul juvenil.

Afla mai multe despre: volei 

viewscnt
Articole similare