You are here:

Adrian Iencsi îşi asumă vina pentru înfrângerea istorică a Rapidului cu Recea: „Doare... Nu am reuşit să îi mobilizez pe băieţi”

Adrian Iencsi îşi asumă vina pentru înfrângerea istorică a Rapidului cu Recea: „Doare... Nu am reuşit să îi mobilizez pe băieţi”

Rapid

Comentarii

Rapid a călcat din nou strâmb în drumul spre promovare. După ce a început Liga 2 cu trei victorii consecutive, tripla campioană a României a obţinut doar un punct din ultimele două etape. Mai întâi, alb-vişiniii au remizat la unu cu Turris, iar apoi au pierdut la Recea, scor 1-2.

Eşecul în faţa nou-promovatei l-a afectat din plin pe antrenorul Rapidului, Adrian Iencsi. Rapid este pe locul 3 în Liga 2, cu zece puncte, unul mai puţin decât liderul ACS Poli Timişoara. 

„O primă înfrângere şi doare. Mă gândesc la echipa mea. Din nou au luptat. Ştiam că o să fie un meci greu. Poate nu am reuşit de ajuns să îi mobilizez pe băieţi, să le transmit ceea ce eu ştiam şi simţeam, că o să fie foarte greu”, a declarat Adrian Iencsi după Comuna Recea - Rapid, scor 2-1. 

Pe giuleşteni nu i-a ajutat nici măcar prezenţa fanilor la meci. Mai mulţi suporteri ai Rapidului au încurajat echipa lui Adrian Iencsi din spatele gardului stadionului din Recea.

„E un pic straniu. Noi am jucat acasă şi nu am avut parte de spectatori. Ştiu că am jucat la Buftea şi atât de bine s-au mobilizat cei de acolo, cei care se ocupau cu paza. Au păzit toate câmpurile de la Buftea, toate pădurile, nu a intrat nici musca. Aici au intrat spectatorii în tribună, ne-am simţit ca pe vremuri”, a adăugat antrenorul Rapidului.

Afla mai multe despre: rapidiencsirecealiga 2 

viewscnt
Articole similare