Manchester City şi Real Madrid se vor întâlni în prima manşă a semifinalelor Champions League, marţi, de la ora 22:00, pe OrangeSport.
Istvan Kovacs a fost delegat la centrul partidei din semifinalele Champions League, iar Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru român, a primit cu bucurie această veste. El este sigur că centralul din Liga 1 se va descurca bine şi va fi prezent şi la meciurile de la Cupa Mondială din Qatar.
”Este cel mai frumos moment pentru arbitrajul românesc. Pentru el, personal, este un moment special. Nu mă surprinde, pentru că a arbitrat bine. Trebuie să fii obiectiv şi să recunoşti valoarea pe care o are, chiar dacă, acum câţiva ani, mai greşea şi îl taxam.
În mod sigur, Haţegan era favorit pentru Campionatul Mondial. Acum, însă, e şansa lui Kovacs, pe care trebuie s-o valorifice la maximum. Va arbitra bine, are şi VAR-ul şi sunt convins că este un pas hotărâtor pentru Campionatul Mondial din Qatar. În campionatul intern, o să radeţi, dar fazele sunt mai greoaie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbaliştii noştri sunt mai stângaci, la figurat vorbind. Sunt multe incorectitudini, împingeri, îmbrânceli, iar mingea are mai multe colţuri (n.r. – râde). Faţă de meciurile la nivel internaţional, e mult mai greu de arbitrat în Liga 1. Ăsta este adevărul.
Sigur, e vorba şi de VAR, pentru că nu avem în campionatul nostru, dar acesta nu va îmbunătăţi tehnica fotbaliştilor români. Pe plan european, fotbaliştii sunt tehnici, îşi văd de joc, dar există şi VAR-ul care poate corecta anumite greşeli. Jucătorii sunt profesionişti, ştiu ce înseamnă să fii fair-play şi îşi văd de joc”, a spus Adrian Porumboiu, conform Playsport.
Este pentru prima dată în carieră când Kovacs va conduce o semifinală a unei competiţii continentale de club. El îi va avea alături pe conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, arbitri asistenţi. Al patrulea oficial va fi portughezul Artur Dias. În camera VAR se vor afla doi arbitri din Germania, Marco Fritz şi Bastian Dankert.
Va fi al cincilea meci din actuala ediţie a UEFA Champions League pe care Kovacs îl va arbitra, până acum fiind delegat la trei partide din faza grupelor şi la ”sfertul” Manchester City – Atletico Madrid 1-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ucl-real madrid-manchester city- istvan kovacs