You are here:

Adrian Stoian a vorbit pentru prima dată după ce a plecat de la FCSB. Ce a spus la prezentarea oficială

Adrian Stoian a vorbit pentru prima dată după ce a plecat de la FCSB. Ce a spus la prezentarea oficialăgalerie foto

Stranieri

Comentarii

Adrian Stoian a semnat cu Livorno, echipă care joacă în Serie B şi a primit un tricou ”refuzat de toată lumea”. :)

Adrian Stoian a revenit în Italia, după aventura nefericită pe care a avut-o la FCSB, unde a jucat doar 100 de minute. Mijlocaşul de 28 de ani a semnat cu Livorno, echipă care joacă în Serie B. Stoian se felicită pentru alegerea pe care a făcut-o:

”Am ales Livorno, nu Pescara, pentru că a avut o abordare hotărâtă faţă de mine. Vreau să-mi reiau aventura de unde am lăsat-o în ianuarie (n.r. când a plecat din Serie B la FCSB), să ajut echipa sa facă bine: sunt convins că putem face un sezon foarte bun. Postul meu? În ultimii ani am jucat pe toate poziţiile din atac, dar Mister mi-a transmis că voi fi playmaker. În Serie A, cu Nicola, am jucat şi ”trequartista”, şi mijlocaş”, a declarat Adrian Stoian, citat de livornotoday.it.

Adrian Stoian a primit numărul 10, făcut celebru la Livorno de legendarul Igor Protti. Mijlocaşul român susţine că magazionerul i-a spus în glumă că nimeni n-a vrut să-şi asume responsabilitatea să poarte un asemenea tricou:

”Ştiu că acest număr a fost a lui Igor Protti (n.r. jucător legendar pentru Livorno). Când am ajuns, magazionerul mi l-a dat şi mi-a zis că nimeni altcineva nu l-a vrut (n.r. râde). Sper să-l onorez cum trebuie”, a mai spus Adrian Stoian.

Afla mai multe despre: adrian stoian 

viewscnt
Articole similare