Adrian Thiess, cel care intermediază vânzarea clubului Dinamo, spune că a primit asigurări că noul stadion va avea o capacitate mai mare de 20.000 de locuri. Compania Naţională de Investiţii a anunţat însă că noua arenă va avea 15-16.000 de locuri.
Omul de afaceri Adrian Thiess susţine că se negociază intens vânzarea lui Dinamo către un grup de oameni de afaceri străini. Un rol important în aceste negocieri îl joacă şi noul stadion. Thiess spune că viitorul proiect al lui Dinamo depinde şi de situaţia arenei care se va construi.
Compania Naţională de Investiţii a anunţat că stadionul va fi gata după 2020, din cauza conflictului care a existat cu Nicolae Badea - cel care deţine zone din vechea arenă. Drept urmare, noul stadion va fi construit în locul Velodromului şi, în proiectul oficial, va avea în jur de 15-16.000 de locuri. Dinamoviştii îşi doresc însă cel puţin 20.000 de locuri.
Adrian Thiess spune că a primit asigurări că noul stadion va avea cel puţin 20.000 de scaune. ”Discuţia am avut-o inclusiv cu domnul Negoiţă, care mi-a dat vestea bună că acest stadion va avea capacitate mai mare decât era iniţial în mass-media. Peste 20.000, era foarte pozitiv”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: stadion, dinamo, adrian thiess