Ionuţ Radu (22 de ani) nu va mai rămâne la Genoa ca să fie rezervă. Oscar Damiani, agentul portarului român, a declarat în presa din Italia că goalkeeperul român nu poate fi portar de rezervă, calităţile sale fiind mult mai bune de atât. Dacă situaţia anunţată de noul antrenor al Genoei nu se va schimba până spre finalul lunii, atunci e posibil ca Radu să schimbe echipa.
Radu a fost titular incontestabil la Genoa un sezon şi jumătate, dar aducerea lui Mattia Perin, fostul goalkeeper al lui Juventus, l-a scos din planurile noului antrenor al "grifonilor", Davide Nicola, care a anunţa la prima sa conferinţa de presă că Perin va fi titular incontestabil în ultima jumătate a sezonului din Serie A.
Damiani a avut, la rândul său, o poziţie de forţă în ceea ce priveşte viitorul lui Ionuţ Radu. Agentul a spus că nu este exclusă nici revenirea lui Radu la Inter. "Ionuţ a fost cel mai bun jucător al lui Genoa în prima parte a sezonului. Indiferent de poziţia în clasament, indiferent de venirea lui Perin, acesta este adevărul", a spus Oscar Damiani.
"La conferinţa de presă, noul antrenor, Nicola, a spus clar: Perin va apăra. Acest lucru indică faptul că nu mai e loc pentru Radu, iar calităţile lui îl scot în evidenţă, e clar că Ionuţ nu poate fi portar de rezervă. Vom aştepta până spre sfârşitul lunii pentru ca Radu să-şi demonstreze valoarea la antrenamente. Dacă decizia lui Nicola nu se va schimba, vom căuta o soluţie. Şi nu poate fi exclusă variantă revenirii la Inter", a mai spus agentul lui Ionuţ Radu.
După ce sezonul trecut a fost titular incontestabil la Genoa, Inter, echipa-mamă a lui Radu, a decis să-l împrumute din nou pe român la Genova, dar acum se pare că nu va mai fi titular. În actuala stagiune, Radu a apărat în 18 meciuri din toate competiţiile acestui sezon, a încasat 36 de goluri şi a reuşit să păstreze poarta intactă în doar două partide.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: oscar damiani, ionut radu, genoa, plecare