You are here:

”Ai vrut să candidezi la LPF sau FRF?”. MM Stoica nu a stat pe gânduri şi a răspuns sincer la întrebare | EXCLUSIV

”Ai vrut să candidezi la LPF sau FRF?”. MM Stoica nu a stat pe gânduri şi a răspuns sincer la întrebare | EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

Răzvan Burleanu (38 de ani) este preşedintele FRF din 2014 şi acum se află la cel de-al treilea mandat.

Răzvan Burleanu (38 de ani) este preşedintele FRF din 2014 şi acum se află la cel de-al treilea mandat. El va rămâne în fruntea Federaţiei Române de Fotbal până în 2026.

Declaraţia de avere a lui Răzvan Burleanu: câştigă aproximativ 330.000 de euro pe an

Răzvan Burleanu se află printre preşedinţii de federaţii care au fost obligaţi, conform legii, să completeze declaraţia de avere şi de interese. Ultimele informaţii arată că preşedintele FRF încasează un salariu impresionat, iar încasările din partea FIFA reprezintă cireaşa de pe tort.

Conform veniturilor pe ultimul an, preşedintele FRF ales în 2014 şi reales în 2022 a avut un salariu de aproximativ 6.000 de euro, 29.500 de lei, la venituri realizate în valoare de 354.763 de lei, anul trecut. Suma este completată de diurna şi bonusurile din 2022

Având în vedere sumele care intră în conturile lui Burleanu, MM Stoica a fost întrebat dacă este tentat să îşi depună candidatură pentru LPF sau FRF. Managerul general de la FCSB a dat răspunsul, fără să stea pe gânduri. 

”Nu, nici să fiu membru prin comitetul exectuiv. O singură dată, la momentul 0, prin 2000, s-a ajuns să fiu în comittelul executiv dar s=a mişcat puţin masa nu am mai rămas. Eram confuz şi eu atunci, nu eram nici foarte tânăr atunci”, a dezvăluit MM Stoica la Orange Sport. 

Răzvan Burleanu se bucură de încasări mari şi din străinătate. Preşedintele FRF face parte din Comitetul Executiv UEFA şi din FIFA Council. 

Răzvan Burleanu a primit un sfert de milion de dolari de la FIFA 

Datorită poziţiei sale de la FIFA, Răzvan Burleanu a încasat un sfert de milion de dolari, 248.839 de dolari, în timp ce de la UEFA i-au mai intrat în cont 30.000 de euro. 

În decembrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care introduce obligaţia pentru preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor sportive naţionale, ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi ai Comitetului Naţional Paralimpic, să depună declaraţii de avere şi de interese. 

Cei vizaţi au avut la dispoziţie câteva luni pentru a publica pe site-urile forurilor pe care le conduc declaraţiile de avere şi interese, iar Răzvan Burleanu a făcut-o spre finalul perioadei legale, altfel ar fi riscat sancţiuni. 

MM Stoica a avut, la o zi distanţă, încă un mesaj pentru George Puşcaş, după ce l-a făcut praf! "Ieri eram puţin nervos. Aştept să zic 'm-ai învins'". Ce i-a transmis

Afla mai multe despre: lpffrfmm stoicarazvan burleanu 

viewscnt
Articole similare