You are here:

Alcaraz, eliminat de Rublev în sferturi la Madrid. Ce record urmărea ibericul la turneul din capitala Spaniei

Alcaraz, eliminat de Rublev în sferturi la Madrid. Ce record urmărea ibericul la turneul din capitala Spaniei

Tenis

Comentarii

Carlos Alcaraz (20 de ani) a fost eliminat de Andrey Rublev (26 de ani) în sferturi de finală ale turneului de la la Madrid.

Alcaraz a fost eliminat în sferturi la Madrid. Spaniolul urmărea un record în istoria tenisului, dar nu l-a mai realizat

Andrei Rublev a obţinut, miercuri, 1 mai, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000.

Al şaptelea favorit s-a impus în faţa numărului 3 în clasamentul ATP cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, în două ore şi un minut.

"Cred că serviciul m-a salvat de multe ori astăzi", a declarat Rublev, care a continuat: "Cred că cheia a fost că am fost complet calm tot meciul. Nu am spus niciun cuvânt, chiar dacă pierdeam.

Aceasta a fost cheia şi am reuşit să servesc şi mai bine spre final. La început, nu serveam atât de bine, dar, încetul cu încetul, după primul set, am servit din ce în ce mai bine şi am terminat foarte bine".

Alcaraz avea ca obiectiv să devină primul jucător din istorie care câştigă trei titluri consecutive la turneul de la Madrid.

Carlos Alcaraz este foarte aproape de a face echipă cu idolul său, Rafael Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris. Veteranul spaniol a povestit şi când va pune capăt carierei sale.

Afla mai multe despre: teniscarlos alcarazandrey rublevmadrid 

viewscnt
Articole similare