A doua zi a rundei inaugurale din noul format Europa League aduce multe meciuri care se anunţă spectaculoase. La Superbet, toate partidele beneficiază de Superpariuri, opţiunea Multi Bet Builder, dar şi de pariuri pe acţiunile jucătorilor, fie că este vorba de goluri, pase decisive, şuturi la poartă, faulturi sau cartonaşe.
Descoperă oferta completă pentru seara de Europa League şi alege-ţi favoriţii!
Fenerbahce – Union Saint-Gilloise
De la ora 19:45, Fenerbahce întâlneşte o mai veche cunoştinţă, Royale Union Saint-Gilloise. Cele două cluburi s-au întâlnit în optimile sezonului trecut din Conference League, iar turcii s-au calificat după ce au câştigat cu 3-0 în Belgia, fiind învinşi apoi cu 1-0 în returul de la Istanbul. Echipa lui Mourinho vine după un eşec greu de suportat de către fani. Sâmbătă, tot pe Şükrü Saracoğlu, Fener a pierdut cu 1-3 marele derby împotriva rivalilor de la Galatasaray. De cealaltă parte, RUSG nu a mai câştigat un meci din 16 august, înregistrând în acest interval 3 remize şi o înfrângere, fără să marcheze vreun gol.
Fenerbahce şi Union Saint-Gilloise au fost aproape să se întâlnească şi în play-off-ul Ligii Campionilor. Aflate pe aceeaşi parte a tabloului, cele două au fost însă eliminate în turul 3. Turcii au ratat calificarea în faţa celor de la Lille, în timp ce belgienii nu au reuşit să treacă de Slavia Praga. 1.64 este cota pentru victoria lui Fener, în timp ce oaspeţii au primit cotă 5.35.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ajax – Beşiktaş
De la ora 22:00, pe Johan Cruyff Arena, Ajax o întâlneşte pe Beşiktaş şi încearcă să facă uitat parcursul sub aşteptări din campionat, unde se află abia pe locul 9, la 11 puncte de liderul PSV, având însă şi două partide în minus. În schimb, echipa din Istanbul este neînvinsă în acest sezon, în toate competiţiile şi vine la Amsterdam hotărâtă să schimbe tradiţia duelurilor cu Ajax. “Vulturii” sunt una dintre victimele preferate ale “lăncierilor” în competiţiile europene. Cele două cluburi s-au întâlnit de 6 ori până acum, iar Ajax s-a impus de fiecare dată.
Dacă Beşiktaş a fost calificată direct în play-off-ul Europa League, unde a eliminat-o pe Lugano, olandezii au avut de parcurs un drum lung până în grupă. Vojvodina Novi Sad, Panathinaikos şi Jagiellonia sunt echipele de care Ajax a trecut în tururile preliminare. Pentru o nouă victorie în faţa turcilor, Ajax are cotă 1.95, faţă de 3.85, cât a primit Beşiktaş.
Toate meciurile din Europa League beneficiază online de promoţia Superavantaj. Dacă echipa pe care ai mizat are un avantaj de două goluri în orice moment al partidei, pariul tău este automat câştigător, indiferent de rezultatul final. Află aici tot ce trebuie să ştii despre Superavantaj!
AS Roma – Athletic Bilbao
Pe Olimpico, AS Roma şi Athletic Bilbao, ambele calificate direct în grupa de Europa League, încep parcursul continental. Pentru capitolini, meciul cu bascii va fi al doilea din mandatul lui Ivan Juric. Croatul a preluat echipa săptămâna trecută, după ce Daniele De Rossi a fost demis. Juric a debutat în weekend cu o victorie clară, 3-0, împotriva uneia dintre revelaţiile acestui sezon de Serie A, Udinese. Dacă Roma a avut un parcurs intern slab, succesul de duminică fiind primul în cele 5 etape disputate, Bilbao stă mult mai bine în La Liga. Echipa lui Ernesto Valverde este pe locul 3 în campionat şi vine la Roma după 3 victorii consecutive. Va fi primul duel direct între cele două echipe şi, totodată, revenirea bascilor în competiţiile continentale după o pauză de 6 sezoane. Gazdele sunt uşor favorite în topul cotelor pentru victorie, cu 2.20, în timp ce Athletic are cotă 3.55 pentru un succes la Roma.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tottenham – Qarabag
Radu Drăguşin şi Tottenham încep parcursul european cu un meci relativ uşor. La Londra, Spurs joacă împotriva azerilor de la Qarabag, care au fost “retrogradaţi” în Europa League, după ce au fost eliminaţi de Dinamo Zagreb în play-off-ul Ligii Campionilor. Până la acea dublă, campioana Azerbaidjanului trecuse de Lincoln Red Imps, şi Ludogoreţ. Având un meci extrem de important în Premier League duminică, duelul cu Manchester United, cel mai probabil, Ante Postecoglou va face schimbări în primul 11. Radu Drăguşin are şanse mari să fie titular în centrul apărării, dar nu doar din acest motiv, ci şi pentru că Romero este suspendat din cauza unui cartonaş roşu primit la ultima participare a londonezilor în Europa League.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în 2015, în grupele aceleiaşi competiţii, iar Tottenham se impunea atunci cu 3-1 acasă şi 1-0 în deplasare. O nouă victorie a londonezilor într-un meci cu Peste 3.5 goluri marcate are la Superbet cotă 2.05.
Meciurile din Europa League se trăiesc la intensitate maximă şi în Super Social. Intră şi tu în cea mai mare comunitate de superpariori din România şi inspiră-te din biletele ambasadorilor şi influencerilor Superbet!
Afla mai multe despre: biletul zilei