Fost antrenor la Sepsi Sf. Gheorghe, Csaba Laszlo a semnat cu Chennaiyin FC din India şi a bifat deja primele două meciuri pe banca tehnică. Indienii scriu că Laszlo are ca obiectiv titlul de campioană.
Ultima dată la Sepsi Sf. Gheorghe, Csaba Laszlo a părăsit România în noiembrie 2019 după 18 meciuri pe banca tehnică a formaţiei covăsnene.
Laszlo a avut mai multe oferte interesante, dar în cele din urmă a ales o experienţă inedită, în India. A acceptat propunerea formaţiei Chenannaiyin FC, una dintre formaţiile bune din Super liga Indiană, care are ca obiectiv titlul în Indian Super League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Csaba Laszlo a preluat un lot cotat la 4.18 milioane de euro şi în care se regăseşte şi un fost jucător din Liga 1, Enes Sipovic. Cei mai bine cotaţi jucători din lot sunt Rafael Crivellaro şi Isma. În sezonul încheiat în martie, Chennaiyin FC a ratat titlul în India, după ce a fost învinsă, cu 3-1, de ATK (fostă Atletico de Kolkata), în finala campionatului.
Chennaiyin FC este patronată de Abhishek Bachchan, unul dintre cei mai cunoscuţi actori şi producători de la Boolywood. Omul de afaceri în vârstă de 44 de ani este căsătorit cu celebra Aishwarya Rai, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. Chennaiyin FC a cucerit titlul în stagiunea 2015, dar şi în sezonul 2017-2018. Presa indiană notează că Csaba Laszlo este printre cei mai bine plătiţi tehnicieni din Superliga Indiană, una în care antrenează şi fostul mare atacant de la Liverpool, Robbie Fowler.
Nu mai puţin de şapte tehnicieni spanioli antrenează în prima ligă din India şi niciunul nu are un salariu mai mic de 300 de mii de euro pe an. Presa din India notează că Laszlo ar fi printre cei mai bine plătiţi tehnicieni din campionat, fiind depăşit doar de Robbie Fowler, Antonio Lopez Habas şi Stuart Baxter.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A debutat cu o vitorie
Csaba Laszlo şi-a făcut debutul la Chennaiyin FC în victoria, 2-1 cu Jamshedpur FC. Cinci zile mai târziu, formaţia antrenată de Csaba Laszlo a remizat, 0-0 cu Kerala Blasters.
Tehnicianul în vârstă de 56 de ani are o experienţă profesională impresionantă în spate.
A început să antreneze în Germania, la BW Kerpen, apoi a bifat experienţele Grevenbroich şi Borussia Moenchengladbach II unde a stat timp de patru ani. A devenit secund la naţionala Ungariei şi principal la Ferencvaros. Ulterior a trecut şi pe la naţionala Ugandei, până a preluat banca tehnică a scoţienilor de la Hearts.
În Scoţia a traversat o perioadă excelentă a carierei sale, fiind desemnat în 2008-2009, cel mai bun manager din Scottish Championship.
A mai pregătit ulterior Charleroi, în Belgia, naţionala Lituaniei, MTK Budapesta, Dunajska Streda şi Dundee United, înainte să vină la Sepsi Sf. Gheorghe.
Antrenorul originar din Odorheiu Secuiesc bifează acum o nouă experienţă interesantă în cariera sa, după ce a acceptat să preia formaţia Chennaiyin FC, din India.
- Citește și
- BOMBĂ în Liga I. Constantin Budescu revine în TOP şi semnează cu un alt club uriaş din fotbalul românesc. Transfer spectaculos în lupta pentru titlu
- EXCLUSIV | Basarab Panduru, atac dur la oficialii CFR-ului: "Dacă ratează titlul, e doar vina lor. Petrescu le-a băgat în buzunare 40 de milioane de euro"
- Ofertă şoc pentru Dan Petrescu după ce a fost dat afară de la CFR Cluj: ”Va fi noul antrenor!” ”Bursucul” merge la un club uriaş din Europa
- Demis de la Viitorul, Ruben de la Barrera este foarte aproape să semneze cu o formaţie din Spania
Afla mai multe despre: csaba laszlo