Kylian Mabppe (22 de ani), starul lui PSG, nu şi-a prelungit încă înţelegerea cu formaţia de pe Parc des Princes, iar presa din Franţa scrie că super atacantul are deja o înţelegere cu Real Madrid. Florentino Perez îl vrea cu tot dinadinsul pe Mbappe, perceput de mulţi drept urmaşul lui Ronaldo şi Messi.
Kylian Mbappe, înţelgere cu Real Madrid? Presa din Franţa, anunţ-bombă
Contractul lui Mbappe cu PSG expiră în vara lui 2022 şi în ciuda faptului că a primit mai multe propuneri de prelungire acesta nu a bătut palma cu şefii de pe Parc des Princes. Asta pentru că Mbappe ar avea, potrivit presei franceze, o înţelegere cu Real Madrid. Potrivit lui Bruno Satin, reprezentantul jucătorilor în Franţa, Mbappe are un acord cu formaţia de pe "Santiago Bernabeu".
Satin a dezvăluit informaţia sa la Canal+. Fotbalistul şi-ar fi dat deja acordul pentru a juca la Madrid, însă transferul depinde de negocierile cu PSG. "Senzaţia mea este că el este dispus să îşi schimbe echipa. Am şi o informaţie conform căreia Kylian Mbappe şi familia lui au un acord cu Real Madrid. În principiu, ar fi un acord din partea jucătorului, însă e nevoie şi de acordul lui Paris Saint-Germain", a spus Satin.
Mbappe a marcat 41 de goluri şi a livrat 11 pase de gol în 46 de partide jucate în toate competiţiile acestui sezon la PSG.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Spre deosebire de Mbappe, Neymar a semnat deja noul contract cu PSG şi va juca în capitala Franţei până în vara lui 2025, cu posibilitate de prelungire pe încă unul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kylian mbappe, intelegere, real madrid, transfer