Deşi a petrecut doar un sezon la Galatasaray, Alex Cicâldău este ”pe făraş” la Istanbul, la fel ca celălalt internaţional român din lot, Olimpiu Moruţan. Presa din Turcia a anunţat plecarea fostului jucător de la Craiova şi a dezvăluit cele două opţiuni de top pe care le are.
Ajuns în vara trecută la Galatasaray, alături de conaţionalul Olimpiu Moruţan, Alex Cicâldău a fost unul dintre jucătorii aduşi la insistenţele lui Fatih Terim.
Legendarul antrenor turc a pregătit o multitudine de români în cariera sa, printre care Gică Hagi, Gică Popescu, Adrian Ilie sau Iulian Filipescu, care i-au adus multe satisfacţii, astfel că a decis să mizeze din nou pe ”tricolori”.
Cicâldău şi Moruţan au fost ”aruncaţi” în primul 11 încă din primele săptămâni la club, iar, după un început promiţător pe plan indiviudal, prestaţiile acestora au început să lase de dorit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă declinul lui Olimpiu Moruţan a fost drastic şi evident, Alex Cicâldău a reuşit să ţină în mare parte a sezonului de un loc de titular, până recent.
Însă, mijlocaşul central nu s-a remarcat cu nimic, nici din punct de vedere negativ, dar nici din punct de vedere pozitiv, iar şefii de la Galata sunt decişi că au nevoie de un ”upgrade”.
Conform presei din Turcia, Cicâldău va pleca de la Istanbul în vară şi va ajunge în Serie A sau LaLiga, având trei oferte interesante pe masă.
Alex Cicâldău, OUT de la Galatasaray
Sampdoria şi Fiorentina încă ar fi interesate de român, la fel cum s-a mai scris în lunile precedente, în timp ce şi Real Betis, câştigătoarea Copei del Rey în acest sezon, ar fi intrat pe fir pentru ”tricolor”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Galatasaray nu îl păstrează pe Alexandru Cicâldău pentru sezonul viitor. Evoluţiile fotbalistului român sunt considerate insuficiente, iar formaţia galben-roşie a decis să asculte oferte.
Sampdoria şi Fiorentina, din Italia, dar şi Real Betis, din Spania, sunt interesate foarte mult de jucătorul de 24 de ani. După negocieri, vom afla la ce echipă va pleca Cicâldău”, scriu turcii de la mynet.com.
Destinaţia mai probabilă pentru Alex Cicâldău este Serie A, întrucât este campionatul din top 5 în care evoluează cei mai mulţi români şi ţara în care se acomodează cel mai uşor.
Totuşi, varainta Real Betis, care va evolua cu siguranţă în Europa League în viitorul sezon, poate fi prea atractivă de refuzat.
Fiecare dintre cele trei echipe este fost campioană în liga sa, Fiorentina de două ori, iar Sampdoria şi Real Betis o dată.
- Citește și
- BREAKING NEWS | Istvan Kovacs, răsplătit pentru un sezon european perfect. Centralul român va arbitra la Cupa Mondială din Qatar
- Postul care l-a blocat pe Panduru pentru echipa ideală a sezonului din Liga 1: "Singura opţiune e nicio opţiune. Dacă i-ai băgat pe ei, bagi pe oricine" | EXCLUSIV
- "Poţi pierde cu orice echipă, chiar şi din a treia ligă". Mesajul primit de fotbaliştii lui Dinamo de la Dusan Uhrin înainte de barajul cu U Cluj
Afla mai multe despre: alex cicâldău