You are here:

Alex Mitriţă, reacţie sinceră după înfrângerea cu Farul: „E un sezon pe jumătate ratat!” Ce a spus despre oferta de la FCSB

Alex Mitriţă, reacţie sinceră după înfrângerea cu Farul: „E un sezon pe jumătate ratat!” Ce a spus despre oferta de la FCSB
Comentarii

Universitatea Craiova a pierdut meciul cu Farul, scor 1-2, în Superliga României.

Prima reacţie a lui Alex Mitriţă după Universitatea Craiova - Farul 1-2

După meciul din Bănie, Alex Mitriţă a tras concluziile şi a recunoscut că sezonul este unul pe jumătate ratat după eliminarea din Cupă şi parcursul din campionat.

De asemenea, liderul oltenilor a ţinut să precizeze că nu se gândeşte să plece la FCSB.

„Suntem foarte trişti în această seară. Ne doream enorm cele 3 puncte. Veneam după două înfrângeri, dar atât s-a putut în această seară. Am simţit la gleznă ceva, sper să nu fie foarte grav. Îmi doresc să fiu apt la fiecare meci.

Nu ne doream înfrângerea cu FCSB şi mental nu suntem foarte ok. Se vede acest lucru. Mai sunt meciuri de jucat şi trebuie să ne batem la podium. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi în această seară. Trebuie să analizăm foarte bine. Ne doream cele 3 puncte, dar din păcate în această seară nu s-a putut.

E un sezon pe jumătate ratat, dar obiectivul nostru e să prindem podiumul şi trebuie să tragem tare. Le mulţumesc celor de la FCSB pentru vorbele frumoase, dar gândul meu este doar la această echipă şi nu voi pleca niciodată la FCSB”, a declarat Alex Mitriţă după meci.

Afla mai multe despre: alex mitritauniversitatea craiovafarul 

viewscnt
Articole similare