Campionul paralimpic Alex Zanardi, care, marţi, a fost transportat de la spitalul din Siena la un centru de reeducare, a fost transferat, vineri, la terapie intensivă, din cauza "instabilităţii condiţiilor sale clinice".
"Având în vedere instabilitatea condiţiilor clinice ale pacientului Alex Zanaridi s-a decis transferul lui la serviciul de terapie intensivă de la spitalul San Raffaele din Milano", a anunţat conducerea spitalului din Como, de care depinde centrul de reeducare unde a fost internat campionul marţi.
Italianul Alessandro Zanardi, 53 de ani, fost pilot de Formula 1 şi cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice în probe de handcycling, a fost transportat în stare gravă la spitalul din Siena, la 19 iunie, cu elicopterul, după un accident la o etapă din Toscana, când a pierdut controlul bicicletei, s-a rostogolit de două ori şi s-a izbit de un camion. El a fost plasat în comă artificială şi supus la trei operaţii la cap.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex zanardi