Alexandra Dulgheru, locul 141 WTA şi cap de serie numărul 30, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, pe americanca Allie Kiick, locul 165 WTA, în primul tur al calificărilor pe tabloul principal al US Open, ultimul grand slam al anului.
Dulgheru s-a impus într-o oră şi 35 de minute şi va evolua în manşa următoare cu spaniola Paula Badosa Gibert, locul 184 WTA.
Într-un alt meci din turul I, Irina Bara, locul 140 WTA şi cap de serie numărul 29, a fost învinsă, cu scorul de 7-5, 6-4, de americanca Gail Brodsky, locul 312 WTA.
În calificări mai sunt prezente Elena Ruse, locul 256 WTA, şi Jaqueline Cristian, locul 213 WTA. Ruse va evolua, miercuri, împotriva ucrainencei Anhelina Kalinina, locul 136 WTA şi cap de serie numărul 26, iar Cristian cu rusoaica Vera Zvonareva, locul 134 WTA şi cap de serie numărul 24.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La US Open, prezenţa în calificări este recompensată cu un premiu de 8.000 de dolari şi cu două puncte WTA, iar accederea în turul al doilea cu 16.000 de dolari şi cu 20 de puncte WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.