Alexandru Ioniţă (30 de ani) a vorbit despre fotbalul din China şi modul prin care se simte mult mai respectat decât în România.
La mii de kilometri distanţă de România, Ioniţă recunoaşte în premieră
Alexandru Ioniţă a reuşit să îşi lase amprenta în fotbalul chinez, contribuind semnificativ la promovarea echipei Yunnan Yukun în prima ligă din China la finalul anului 2024.
După ce a ajuns la Yukun în urmă cu puţin peste un an, Ioniţă s-a adaptat cu uşurinţă stilului de joc din China. În 2025, a bifat 7 meciuri pentru echipa sa, reuşind să înscrie un gol şi să ofere două pase decisive.
În ceea ce priveşte valoarea sa de piaţă, aceasta este estimată la 800.000 de euro, conform Transfermarkt. În România, Ioniţă a jucat pentru echipe de top precum Rapid Bucureşti, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, timp în care a reuşit să cucerească 3 titluri de campion în Superliga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Sunt departe de casă, dar oamenii din China m-au făcut să mă simt mai respectat şi mai apreciat decât oriunde altundeva. Respectul şi bunătatea lor sunt un exemplu rar.
Vă mulţumesc că m-aţi primit cu braţele deschise şi mi-aţi oferit exact ceea ce aveam nevoie: respect, susţinere şi încredere. Promit să dau totul pe teren până la final, aşa cum am făcut din prima zi în care am ajuns aici! Forţa Yunnan. forţa Yukun!”, a transmis Alexandru Ioniţă, pe reţelele sociale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru ioniţă, china, yukun, românia