Alexi Pitu are şanse foarte mici să mai continue la Bordeaux, club care a ajuns în al treilea eşalon al fotbalului din Franţa.
Alexi Pitu pleacă de la Bordeaux! La ce echipă poate ajunge
Alexi Pitu, puştiul-minune format de Gică Hagi, a fost cumpărat de Bordeaux, în urmă cu un an şi jumătate. Francezii plăteau atunci 2 milioane de euro pentru serviciile românului şi sperau să-i ajute să promoveze în Ligue 1
Problemele financiare ale clubului de tradiţie din Hexagon au continuat, iar acum Bordeaux va juca în liga a 3-a, motiv pentru care francezii au decis să se despartă de mai mulţi jucători. Pe această listă se află şi Alexi Pitu, care are şanse foarte mici de a mai rămâne în Franţa.
Următoarea destinaţie pentru Pitu ar putea fi chiar Gaziantep, club cunoscut pentru aducerea fotbaliştilor români. Doar în sezonul precedent, la formaţia din Turcia au evoluat Florin Niţă, Deian Sorescu, Denis Drăguş şi Alexandru Maxim.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gaziantep plănuieşte să-l aducă pe Alexi Pitu sub formă de împrumut de la Bordeaux, anunţă presa din Turcia. Astfel, fostul jucător de la Farul ar putea fi coleg cu Alexandru Maxim, singurul fotbalist care în acest moment contract cu formaţia de primă ligă.
Alexi Pitu a fost unul dintre jucătorii folosiţi constant la Bordeaux în sezonul precedent, el bifând 28 de meciuri şi reuşind un gol şi două pase decisive
- 800.000 de euro este cota de piaţă a lui Alexi Pitu, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexi pitu, bordeaux, gaziantep