Argentina i-a convocat pe Julian Alvarez şi Nicolas Otamendi în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Paris, deşi ambii jucători participă la actuala Copa America din Statele Unite, relatează Reuters.
Alvarez şi Otamendi, în lotul Argentinei pentru Jocurile Olimpice. Lista completă
Lotul olimpic de 18 jucători este antrenat de Javier Mascherano, iar dublul câştigător al medaliei de aur i-a convocat, între alţii, pe Otamendi, în vârstă de 36 de ani, şi pe portarul Geronimo Rulli, în vârstă de 32 de ani.
Atât Alvarez de la Manchester City, cât şi Otamendi de la Benfica au jucat deja peste 50 de meciuri în acest sezon pentru club şi ţară.
Împreună cu Rulli, care se află şi el în lotul pentru Copa America, ei se vor alătura echipei lui Mascherano după turneul la care Argentina se află în sferturile de finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lionel Messi, câştigătorul Cupei Mondiale şi căpitanul Argentinei, a exclus deja participarea la Jocurile Olimpice, invocând necesitatea de a-şi gestiona volumul de muncă.
Turneul de fotbal masculin de la Jocurile Olimpice începe la 24 iulie, la doar 10 zile după finala Copa America.
Argentina este repartizată în grupă cu Maroc, Irak şi Ucraina în turneul cu 16 echipe.
LOTUL ARGENTINEI PENTRU JOCURILE OLIMPICE
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Portari: Leandro Brey, Geronimo Rulli
Fundaşi: Marco Di Cesare, Julio Soler, Joaquin Garcia, Gonzalo Lujan, Nicolas Otamendi, Bruno Amione
Mijlocaşi: Ezequiel Fernandez, Santiago Hezze, Cristian Medina, Kevin Zenon
Atacanţi: Giuliano Simeone, Luciano Gondou, Thiago Almada, Claudio Echeverri, Julian Alvarez, Lucas Beltran
Afla mai multe despre: argentina, lot, jocurile olimpice